Primarul Marcel Vela este de părere că o astfel de investiţie, pe o suprafaţă de 10 hectare, ar fi extrem de importantă pentru întreaga zonă, atât din punct de vedere al locurilor de muncă, cât şi al impozitelor şi taxelor locale, şi ar duce renumele economic al Caransebeşului în întreaga lume. „După AWS şi TMD Friction, iată că un alt important investitor străin, «Globernica», se arată interesat de Caransebeş. Am propus mai multe locaţii, lângă Schitul Sfântul Pantelimon, lângă Caromet şi vizavi de amplasamentul TMD, lângă Centura de ocolire. Sper ca măcar una dintre cele trei zone să convină investitorului eleveţian, astfel încât să putem anunţa demararea unei afaceri de anvergură nu doar locală, ci şi naţională, pentru că valoarea totală se ridică la aproape 40 de milioane de euro“, a mai spus primarul Caransebeşului.
Sonia BERGER