Gunoiul menajer al caransebeşenilor va produce bani. Asta, după ce Consiliul Local a renunţat la calitatea de asociat în cadrul S.C. Ecosal, operatorul judeţean care ar trebui să se ocupe temporar de gestionarea deşeurilor din Caraş-Severin. În acelaşi timp, legislativul a aprobat proiectul privind asocierea în participaţiune cu Transal Urbis şi un investitor italian care, prin incinerarea gunoiului, va produce energie electrică şi termică. Mai mult, cheltuielile caransebeşenilor vor scădea. Până acum, societatea Ecosal încasa anual câte doi lei pentru fiecare locuitor al municipiului. Problema e că în calcul intraseră iniţial, din datele statistice, 30.000 de locuitori, în condiţiile în care, în realitate, populaţia municipiului este de 23.000 de persoane, din care, 1.500 sunt plecate în străinătate. „Am avut nenumărate discuţii cu Tiberiu Pădurean şi i-am spus că este normal să plătim taxa pentru numărul real de locuitori care beneficiază de serviciile operatorului nostru de salubritate. Recensământul ne-a dat dreptate, dar dl Pădurean ne-a şi acţionat în instanţă. Cred că suntem singura societate unde un administrator dă în judecată acţionarul. Oricum, de astăzi, caransebeşenii nu vor mai achita această sumă“, a declarat în şedinţă primarul Marcel Vela.
Pe de altă parte, societatea Transal transporta gunoiul la rampa de la Oţelu Roşu, unde fiecare metru cub costa 15,8 lei, la care se adăugau costurile transportului, sume care se regăseau în facturile beneficiarilor. Potrivit conducerii municipalităţii, contractul cu investitorul italian este încheiat pe o perioadă de 25 de ani şi are ca obiect colectarea, preluarea, incinerarea, prelucrarea şi valorificarea superioară a deşeurilor în sistem industrial, cu echipamente de prelucrare ECO 1. Pentru început, investitorul va cumpăra o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi în zona TMD, pe care va construi o staţie modernă de incinerare a deşeurilor, existând, în acelaşi timp, posibilitatea extinderii investiţiei pe o suprafaţă de până la 20.000 de metri pătraţi. Conform negocierilor, pe toată durata de funcţionare a incineratorului, 3 la sută din cifra de afaceri va reveni societăţii Transal Urbis, iar alte două procente vor fi vărsate la bugetul local. Soluţia găsită conduce la reducerea cheltuielilor, ba, mai mult, din gunoi vor fi obţinute sume importante, care vor putea fi folosite în alte investiţii benefice caransebeşenilor.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.