Caransebeşul a terminat Rapid Buchinul


Viitorul Caransebeş – Rapid Buchin 8-1 (5-0)

În cea de a doua semifinală a fazei judeţene a Cupei României, Viitorul Caransebeş a întâlnit joi, 10 mai, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, pe Rapid Buchin, între cele două echipe fiecare meci fiind în primul rând unul al orgoliilor.

Gugulanii au înscris probabil unul dintre cele mai rapide goluri din istoria clubului, în secunda 25 Avramovici recuperând o minge la centrul terenului, a pasat în adâncime, portarul Iacov a ezitat, mingea l-a depăşit, iar Nicola, rămas cu toată poarta goală în faţă, a trimis cu latul, de la 10 metri, în plasă.

În minutul 4, gazdele au beneficiat de un aut de pe partea dreptă, Valuşescu i-a trimis lui Imbre, iar acesta a şutat din unghi, de la 25 de metri, sub bara porţii apărate de Iacov, majorând scorul la 2-0.

Un minut mai târziu, Nicola a avut o acţiune tăioasă pe partea stângă, a centrat în careu, iar Neagu, nemarcat la 8 metri, era cât pe ce să rupă plasa porţii lui Iacov, făcând ca tabela de marcaj să arate deja 3-0.

În minutul 11, Imbre a insistat la o minge pe dreapta, a recuperat-o şi a trimis în careu pentru Nicoară, şutul acestuia de la 12 metri întâlnind bara transversală.

Oaspeţii puteau reduce din handicap în minutul 14, când Vlad a centrat de pe dreapta, iar Birăescu l-a faultat în suprafaţa de pedeapsă pe Enache, lovitura de la 11 metri executată de Cărăuşu, în dreapta portarului, fiind respinsă în corner de goal-keeper-ul caransebeşean.

Gugulanii şi-au mărit avantajul în minutul 24, în urma unei faze în care Neagu a driblat tot ce i-a ieşit în cale, după care i-a pasat lui Avramovici, şutul năprasnic al acestuia, de la 25 de metri, făcând ca tabela de marcaj să arate 4-0, moment în care oaspeţii l-au scos dintre buturi pe Iacov şi l-au introdus pe I. Dragomir.

Puţin a rezistat noul portar fără să primească gol, în minutul 30 Nicoară pătrunzând perpendicular şi, după ce l-a depăşit pe V. Dragomir, a trimis puternic, de la doar 10 metri, lăsându-l fără replică pe goal-keeper-ul celor de la Buchin.

  1. Dragomir şi-a reparat greşeala în minutul 34, când Avramovici a executat un corner de pe partea stângă, apărarea oaspeţilor a respins, însă balonul a ajuns în cele din urmă la Neagu, care a trimis un voleu din întorcere, de la 12 metri, respins spectaculos de sub bară de portarul oaspeţilor.

Băieţii lui Dragu Ghena şi-au trecut şi ei în cont o ocazie în minutul 36, când P. Isac, lansat pe stânga, a intrat în careu, a şutat puternic la colţul scurt, însă Birăescu a reţinut cu siguranţă. În minutul 42, Cărăuşu a centrat bine de pe dreapta, reluarea cu capul a lui Enache ducându-se puţin pe lângă vinclul drept al porţii gugulane.

Prima ocazie de gol din repriza secundă a aparţinut oaspeţilor, în minutul 48 Cărăuşu lansându-l pe stânga pe P. Isac, şutul acestuia, de la 18 metri, la colţul scurt, fiind respins de lângă bară de nou-intratul Socaci.

Cum ocaziile se răzbună, în minutul următor Imbre a pătruns pe dreapta, a centrat pe jos, iar Nicola a trimis de la 8 metri, cu latul, în plasă.

În minutul 55, cei de la Buchin şi-au trecut în cont o bară, prin Enache, care a reluat de la 6 metri centrarea venită de pe stânga, de la Dovlete.

Două minute mai târziu, acelaşi Dovlete a centrat din nou, de pe aceeaşi parte, însă de această dată Marina nu a mai greşit ţinta, reluând, imparabil, în plasa porţii caransebeşene.

În minutul 73, Nicola a trecut pe lângă gol, după ce a primit de la Neagu, şutul său din 8 metri fiind apărat de I. Dragomir. Neagu şi-a mai trecut şi el o ratare în cont, în minutul 78, când a încercat un lob după o acţiune individuală, însă balonul a trecut pe lângă ţintă.

A fost 7-1 în minutul 80, după ce Nicola a şutat puternic, I. Dragomir a respins, iar Neagu, pe fază, a trimis în plasă.

Scorul final a fost stabilit în minutul 90, de Nicola, cu un şut plasat de la 14 metri, care a făcut inutilă intervenţia lui I. Dragomir.

Viitorul Caransebeş: C. Birăescu (min. 46, D. Socaci), O. Bălan, Al. Nicola, Gh. Valuşescu, G. Negrei, C. Bloju, A. Neagu, N. Imbre, C. Nicoară, Al. Avramovici, B. Gulea. Antrenor, Ion Bica.

Rapid Buchin: M. Iacov (26, I. Dragomir), V. Dragomir, S. Dovlete, Gh. Vlad (77, A. Nedelcea-Rotescu), P. Isac, I. Drăgoi, R. Căruşu, M. Marina, A. Slidak, I. Curcanu (27, Z. Isac), D. Enache (62, D. Nedelcea); rezerve: I. Slidak, M. Drăgoi. Antrenor, Dragu Ghena.

A arbitrat la centru Constantin Stamatoiu, asistat la cele două linii de Miomir Novacovici şi Samuel Gruescu.

Observator: Remus Orleanu.

În cealaltă semifinală, AS Croaţia Clocotici s-a impus cu scorul de 6-0 în faţa celor de la AS Voinţa Răcăşdia.

Sorin ROGOZ