Selecţia acestor sculptori s-a făcut din aproape 150 de aplicanţi la Tabăra de la Caransebeş, ei fiind primii care vor lucra în andezit, o rocă vulcanică dură, de culoare brună, violetă, mergând până la nuanţa cenuşie, administraţia caransebeşeană intenţionând să mai organizeze încă două simpozioane dedicate acestui material. În cadrul întâlnirii, cei 11 artişti şi-au prezentat lucrările şi au discutat cu organizatorii de la aspecte legate de forma pe care o vor avea sculpturile, până la detalii tehnice, privind aprovizionarea cu materialele necesare realizării acestora, primarul Marcel Vela exprimându-şi întreaga disponibilitate în vederea asigurării celor necesare pentru ca Tabăra să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.
„Suntem aproape de jumătatea Taberei şi tot ceea ce s-a făcut până acum este în condiţii destul de bune. Desigur, andezitul fiind o rocă foarte dură, au apărut şi problemele tehnice şi ele sunt total diferite de cele întâlnite în cazul marmurei cu care s-a lucrat în ultimii trei ani. Sunt sigur că aceste probleme se vor rezolva pe parcurs, şi, în altă ordine de idei, pot să vă spun că sculptorii sunt încântaţi, în primul rând de locaţie, de condiţiile de cazare şi masă, de acest orăşel care are un patrimoniu cultural fantastic şi se îmbogăţeşte în continuare cu aceste sculpturi care provin de la artişti de talie internaţională, asta însemnând zeci şi zeci de simpozioane internaţionale. Chiar anul acesta, faţă de anul trecut, am ridicat ştacheta, sunt şi decani de vârstă în sculptură, cu o experienţă internaţională fabuloasă. L-aş aminti aici pe Nicolae Fleissig, care are peste 70 de simpozioane, în jur de patru, cinci, pe an. Prin urmare, calitatea sculptorilor este mai ridicată faţă de anul trecut şi sper ca şi în continuare să ridicăm tot mai mult ştacheta, pentru că deja suntem un nume pe acest tărâm al sculpturii monumentale”, a spus cooronatorul Taberei, Eugen Petri.
La rândul său, vorbind despre prima ediţie în care în Tabăra de la Caransebeş se va folosi andezitul, după ce în primele şapte s-a lucrat în lemn, iar în următoarele trei, în marmură, primarul Marcel Vela a spus: „Sperăm ca, la finalul Simpozionului, municipiul Caransebeş să fie mai bogat cu 11 opere de artă de înaltă ţinută, opere de artă care vor întregi patrimoniul cultural al oraşului şi al Banatului de Munte”.
Vernisajul expoziţiei în care cele 11 sculpturi vor putea fi văzute de public este programat pentru data de 9 iulie.
Sonia BERGER