Caransebeşenii ştiu ce-au făcut marţi


Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a găzduit marţi, 8 mai, lansarea cărţii „Tu ce-ai făcut astăzi?”, precum şi concertul susţinut de autorul volumului, Ovidiu Scridon. La manifestare – care s-a bucurat de aprecierea unanimă a celor prezenţi – au participat elevi de la şcolile din municipiu, cadre didactice, oameni de cultură şi iubitori de poezie şi de muzică bună.

În deschidere, amfitrionul acestei acţiuni, Mircea Moscovici, directorul Bibliotecii Municipale „Mihail Halici”, a făcut o scurtă prezentare a oaspetului, cel la a cărui iniţiativă Caransebeşul a fost inclus între oraşele pe care le-a ales pentru a-şi lansa volumul de poezii apărut anul trecut la Editura Alexandria Publishing House. „Scriitorul Ovidiu Scridon s-a născut la Târnăveni, judeţul Mureş, a absolvit liceul la Cluj-Napoca, iar în 1993 a devenit student al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. În perioada 1994-1998 a participat la foarte multe spectacole studenţeşti, la festivaluri şi concursuri de muzică folk, la care a fost distins cu numeroase premii, a scris versuri, a compus muzică, a făcut parte, pentru o scurtă perioadă, şi din Cenaclul «Totuşi Iubirea», condus de regretatul poet Adrian Păunescu. În anul 1996 a înregistrat primul său album, «Într-o zi…», care apare în studioul lui Valeriu Sterian, album care se bucură de un neaşteptat succes, iar una dintre piese devine oficial Imnul studenţilor din România. După absolvirea facultăţii, urmează o carieră în Radio, unde, pe rând, ocupă postul de coordonator la Radio Total, activează în cadrul Grupului MediaPro, după care este coordonator al traficului de date de la Trustul de Presă «Realitatea – Caţavencu». În paralel cu toate aceste activităţi, călătoreşte foarte mult, atât în ţară, cât şi în străinătate, în Statele Unite ale Americii, iar în Marea Britanie chiar a locuit pentru o perioadă”, a spus Mircea Moscovici.

În ceea ce priveşte activitatea de scriitor, directorul Bibliotecii Municipale „Mihail Halici” a adăugat că Ovidiu Scridon este autorul a două volume de poezii, unul apărut în anul 2012 – „Portretul unui gând”, şi cel lansat în cadrul acestei manifestări. De asemenea, autorul are în lucru o carte de călătorie – „Cum am descoperit America”, precum şi două volume de proză, „Bucuriile ne sunt la îndemână” şi „Doi ani şi şase luni”.

Pornind de la titlul «Tu ce-ai făcut astăzi?», eu tocmai am stat de vorbă cu un cetăţean mai puţin mulţumit, pentru că, în general, cam asta facem noi aici. Nu sunt tot timpul nemulţumiri, dar pe cele care sunt încercăm să le rezolvăm. Intrând, însă, aici, şi văzându-vă, unii fiind foşti elevi de-ai mei, m-am înseninat. Pe bileţelul, pe răvaşul cu poezii pe care l-am ales din «copacul» pe care ni l-a pus la dispoziţie autorul, vă citesc ce scrie pentru mine: «Trezeşte-te, totul e atât de minunat/ Perfect, cum spun muritorii/ De lumină soarele e-nsetat/ Şi odată cu ploaia s-au înecat şi norii»”, le-a spus primarul Felix Borcean celor prezenţi.

Trei eleve de la Colegiul Naţional „Traian Doda”, coordonate de prof. Ana Borcean, au cântat, apoi, melodii populare şi au recitat poezii din volumul „Tu ce-ai făcut astăzi?”.

Finalul manifestării i-a aparţinut lui Ovidiu Scridon, care şi-a aşezat suportul pentru muzicuţă, a luat chitara în mâini şi, între două melodii – unele cântate împreună cu publicul tânăr –, şi-a spus o parte din povestea vieţii, presărată cu întâmplări trăite nu doar acasă, în România, ci şi în Statele Unite ale Americii şi în Anglia. El a mărturisit că e pentru prima dată când îşi lansează cartea într-o primărie, şi a ţinut să-i mulţumească edilului municipiului pentru amabilitatea de a-l găzdui. „Mi se pare foarte important să vă spun că primul meu job a fost de profesor de matematică, însă mă feresc să spun asta în faţa elevilor, fiindcă în subconştientul fiecăruia dintre ei există o temere când aud cuvântul «profesor». Astăzi, însă, nu vă dau niciun fel de extemporal, nu am venit să vă cer nimic, ci am venit să vă ofer, să vă ofer din sufletul meu. Mesajul meu este unul pozitiv, ca şi acela al cărţii pe care am scris-o într-un moment destul de delicat, când am zis că dacă se întâmplă să mă pot întoarce acasă, mi-am promis mie însumi că am să fac ceea ce fac astăzi, adică să colind ţara, să mă întorc în locurile în care am mai fost. Recunosc, prin Caransebeş am trecut de câteva ori, dar nu m-am oprit niciodată, nu am cântat niciodată aici, este o premieră aceasta. Într-adevăr, am călătorit foarte mult, poate prea mult, şi viaţa mea s-a desfăşurat mereu între două lumi. În America am trăit aproape zece ani, anul trecut am revenit în ţară, din Anglia de această dată, ţara unde, în proporţie de 90 la sută, am scris această carte”, a spus Ovidiu Scridon.

La sfârşitul manifestării, autorul a dat autografe pe cărţile şi pe CD-urile celor care au dorit să rămână cu o amintire a trecerii sale prin Caransebeş.

Sonia BERGER