Caransebeşenii ,,au scufundat” Berzasca în Dunăre, la ea acasă


AS Berzasca – Scorilo-Autocatania II 1-2 (1-1)

Cea de a doua echipă a Clubului Sportiv Scorilo-Autocatania Caransebeş, care activează în Liga a IV-a, a întâlnit sâmbătă, 30 octombrie, în cadrul etapei a XII-a, în deplasare, pe AS Berzasca. Încă din primele momente ale jocului, oaspeţii şi-au anunţat intenţiile ofensive, prin Pădean, care, în chiar minutul 2, a driblat fundaşii adverşi şi a tras, însă şutul său a ocolit poarta. În continuare în atac, în minutul 12 caransebeşenii au beneficiat de o lovitură liberă de pe partea stângă, din unghi. A executat impecabil Bona, sub bară, învingându-l pe portarul Gavriloi şi deschizând astfel scorul.

Gazdele nu s-au împăcat cu situaţia existentă pe tabela de marcaj şi au echilibrat jocul, ba, mai mult, au trecut la cârma lui, trecând de două ori pe lângă egalare, ca urmare a unor nesincronizări ale fundaşilor centrali cu portarul Socaci. Între timp, pe fondul dominării gazdelor, băieţii antrenaţi de Dan Doran au mai ratat prin Vireag, al cărui voleu, din minutul 36, a trecut pe lângă poartă, şi prin… arbitrul întâlnirii, Robert Bucovinszky, care, în minutul 38, nu a acordat penalty la faultul clar, în careu, asupra lui Pădean. Cu cinci minute înainte de pauză, gazdele au egalat, ca urmare a unei noi nesincronizări între Arnăut, Covăsală şi goal-keeper-ul Socaci, care a ieşit neinspirat, Ţăranu lobând mingea în poartă.

Muştruluiţi bine de antrenorul Dan Doran, caransebeşenii au abordat partea a doua a meciului cu mult mai multă determinare, dar şi cu multe ratări, autorii acestora fiind Vireag şi Pădean. Între minutele 70 şi 80, gazdele au mai avut o tresărire de orgoliu, ratând două ocazii de a prelua conducerea, prin Ţăranu şi Dascălu. Scorul final avea însă să fie stabilit în minutul 82, când Ivanici a luat pe cont propriu o acţiune la 40 de metri de poarta adversă, a driblat tot ce i-a ieşit în cale şi, de la numai 10 metri, a tras pe sub Gavriloi.

AS Berzasca: Gavriloi, David, Cioric, Iovanovici, Marcovici, Nicola, Moise, Popescu, Ţăranu, Dascălu, Hamătă; rezerve: Gheorghiu, Pârvu, Armanca, Şteţco, Murariu. Antrenor, Ion Armanca.

Scorilo-Autocatania II: Socaci, Ionescu, Arnăut, Covăsală, Geneţ, Dovlete (61, Lepa), Ivanici, Dragu (68, Puşchiţă), Bona, Vireag (90, M. Bălan), Pădean (72, Frenţ). Antrenor, Dan Doran.

A arbitrat la centru Robert Bucovinszky, asistat la cele două linii de Ionuţ Holban şi Ionuţ Voican.

Observatori: Nicodim Macarie, Dan Miholcea.

Scorilo-Autocatania II ocupă locul 8 în clasament, cu 16 puncte, iar în etapa viitoare, programată sâmbătă, 6 noiembrie, va întâlni în deplasare pe Voinţa Lupac.

Pagină realizată de Sorin ROGOZ