Lumina Sfântă a sosit pe calea aerului de la Ierusalim la București, apoi, din Capitală, la Timișoara, de unde o delegație formată din preoți, însoţiţi de senatorul Marcel Vela, a adus-o înainte de miezul nopții la Catedrala Episcopală. Credincioșii, printre care s-a aflat şi Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, au primit Lumina și au ascultat cuvântul PS Lucian, Episcopul Caransebeșului. Oamenii au asistat apoi la slujbă, după care au luat „Paștile”, pâinea sfințită, stropită cu vin și aghiazmă, și s-au îndreptat spre case, umplând Caransebeșul de lumină, de liniște și pace.
La ceremonia de la Biserica Catolică, administraţia municipiului a fost reprezentată de primarul Felix Borcean, viceprimarul Marius Isac şi de city-managerul Andrei Ungur, după slujba oficiată de pr. Martin Neagu, credincioşii catolici mergând în procesiune până la Crucea din Parcul „Gen. Ioan Dragalina”.
Sfânta Liturghie a Praznicului Învierii Domnului a fost săvârşită la Catedrala Episcopală, în prima zi de Paşti, de către Preasfinţitul Lucian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
La orele serii, PS Lucian a oficiat Slujba Vecerniei, sau „A Doua Înviere”, în Catedrala Episcopală din Caransebeş, în cadrul căreia, potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe, a fost citită Pericopa evanghelică în mai multe limbi.
Bogdan NAUM