Dis-de-dimineaţă a început joi, 24 mai, distracţia în faţa Centrului Cultural Aninoasa. Au fost instalate Arenele Mobile de Joacă JUNIOR, iar Victor Mihalache a demarat programul de animaţie. Joaca a fost intensă vreme de aproximativ trei ore la Arene, iar în acest timp s-a consumat şi un recital al componenţilor trupei „Clubul Victorioşilor”. După-amiază, după lansarea volumului „Istoria Aninoasei” şi după depunerea de coroane la Monumentul Eroilor, în sala Centrului Cultural din localitate a avut loc cea de a XVII-a ediţie a Festivalului Folcloric „În sat la Aninoasa”. Regia artistică şi prezentarea i-au aparţinut lui Victor Mihalache. Manifestarea a avut „victorioşi” sosiţi tocmai de la Caransebeş: pe Robi Bojin şi pe Elena Molea, însoţiţi de Maria Bârză, o activistă culturală de excepţie din Banat.
În programul manifestării au fost incluşi Ileana Ciuculete, Aurelian Preda, Nicuşor Iordan, Simona Dinescu, Constantin Măgureanu, Constantin Dolănescu, Ileana Pavelescu, Valeria Arnăutu, Nicoleta Vasile, Gheorghe Ciucioiu, Grupul umoristic „2-3-16″, Ansamblul „Vestitorii Aninoasei” dar şi alţi artişti au mai evoluat pe scenă. Iniţiatorul şi realizatorul acestui Festival, ajuns la cea de-a X-a ediţie, a fost Constantin Maricescu, primarul comunei dâmboviţene Aninoasa.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.