Ca la fiecare expediţie, Coco a purtat cu el steagul României şi stema Caransebeşului. De această dată, însă, el a întâmpinat o problemă: la panoul care indica înălţimea vârfului de 5.895 m, erau mai multe grupuri şi fiecare sportiv ajuns acolo se fotografia cu obiectele dragi aduse de acasă: cu termosul, cu batista mamei, cu fotografiile copiilor, astfel încât se crease coadă. „Cine a urcat la altitudine ştie că acolo nu poţi zăbovi prea mult. Dacă neglijezi regulile munţilor, o poţi păţi. Adică rişti un edem cerebral sau pulmonar, pentru că organismul tinde spre comoditate, spre confort. Când îl smulgi din această stare, el se revoltă. Pentru mine a fost din nou o onoare să port însemnele ţării şi ale oraşului, cu atât mai mult acum, când mă bucur şi de calitatea de viceprimar, dar am respectat şi tradiţia, pentru că de-a lungul timpului Primăria şi Consiliul Local m-au susţinut, m-au înţeles şi mi-au finanţat parţial sau total expediţiile. Nu pot să fiu decât recunoscător, în special domnului primar, care m-a înţeles şi acum, chiar dacă în această perioadă au avut loc la Caransebeş foarte multe evenimente la care ar fi fost nevoie şi de aportul viceprimarului. Eu, însă, am încercat să ajut oraşul în alt fel, pentru că, dacă mă gândesc bine, nu cred că mai există oraşe în ţară care să aibă simboluri pe cei mai înalţi munţi din lume şi la cei doi Poli ai Pământului”, a mai adăugat alpinistul.
Coco Galescu susţine că expediţia din care tocmai a revenit poate fi împărţită în două: o săptămână dedicată ascensiunii pe Vârful Kilimanjaro, a doua fiind una de cunoaştere a zonei, a tradiţiilor, obiceiurilor, a oamenilor. Conform declaraţiilor alpinistului, în jurul Muntelui Kilimanjaro există o sumedenie de informaţii interesante, de la satele de triburi Masai, până la siturile arheologice unde s-au descoperit cele mai vechi oseminte umane, fapt ce a condus la concluzia specialiştilor, conform cărora acela este leagănul umanităţii, că de acolo a pornit marea migraţie umană. „Aş spune că am avut chiar un sentiment straniu văzând acele locuri. În memoria mea ancestrală simţeam un glas care îmi ura bun-venit acasă şi o energie blândă plutea peste tot. Aceeaşi senzaţie am avut-o în zona Parcului Ngorongoro, dezvoltat în craterul unui vulcan cu un diametru de 20 km, unde trăiesc peste 20.000 de mamifere mari care îşi duc viaţa împreună de milioane de ani. Ce m-a uimit teribil a fost conservatorismul Masailor, care refuză cu încăpăţânare contactul cu modernismul şi îşi păstrează obiceiurile străbune. La ei, băieţii se pot căsători abia după ce ucid cu armele rudimentare un leu, ceea ce nu este la îndemâna oricui. Masaii locuiesc în case din lemn acoperite cu paie, în timp ce foarte aproape de ei există pensiuni şi civilizaţie, dar se încăpăţânează să-şi păstreze obiceiurile, considerând că drumul pe care a apucat-o omenirea este unul greşit”, mai povesteşte Coco Galescu.
După 20 de ani de când participă la expediţii de anvergură, alpinistul recunoaşte că aproape de fiecare dată, la revenirea în ţară, în urma stresului şi a oboselii acumulate, îşi propunea să renunţe la astfel de activităţi şi să se dedice altora, iar alpinismul să rămână ca o amintire frumoasă, de tinereţe. Dar nu s-a întâmplat aşa, ba, mai mult, după câte o lună, două, în mintea lui începea să încolţească alt proiect. „Se spune că aventura este cel mai frumos şi sănătos drog care te cheamă, şi eu nu sunt ca Ulise, să-mi pun ceară în urechi ca să nu aud chemarea muzelor. Şi acum, când nu pot să spun că am trăit chinul vieţii, dar recunosc că a existat destul stres, numai la gândul că sunt alături de trei fete fără prea mare experienţă şi trebuia să-mi concentrez atenţia asupra întregii echipe, mi-am spus că trebuie să mă gândesc la lucruri mai paşnice. Ajuns acasă, deja mă gândesc la următoarea etapă, la Australia şi Oceania, la Vârful Carstensz Pyramid, în Papua Noua Guinee, peste un an sau doi să reuşesc acest lucru. Munţii rămân acolo şi aşteaptă”, a mai completat alpinistul.
De altfel, el recunoaşte că se bucură şi de sprijinul familiei, care a înţeles că, în cazul în care n-a plecat în astfel de expediţii o perioadă mai mare de timp, parcă n-a mai fost el. „Paradoxal, îmi place să spun că pe înălţimi plec să câştig o gură de oxigen. Este oxigenul meu, ce mă ţine în viaţă din acest punct de vedere. În fiecare dintre noi există mai multe fiinţe care trebuie hrănite. În mine, una dintre aceste fiinţe este cea a călătorului”, a concluzionat Coco Galescu, care a ţinut să mai completeze că şi această expediţie se va finaliza cu o expoziţie de fotografii şi imagini înregistrate pe Kilimanjaro.
Carmen SENCO