Săptămâna trecută, în municipiul de pe Timiş şi Sebeş, a fost inaugurat Căminul pentru Persoanele Vârstnice ,,Sfinţii Constantin şi Elena”. Aşezământul – primul de acest fel din Caransebeş, construit la standarde europene – are 25 de salariaţi şi o capacitate de 50 de locuri. La fiecare două camere, în care vor fi cazaţi câte doi bătrâni, a fost amenajat câte un grup sanitar dotat cu toate utilităţile. Beneficiarii Centrului trebuie să aibă vârsta minimă de 65 de ani şi vor fi selectaţi în urma unor anchete sociale. (C. Senco)
Joi, 19 mai, la Caransebeş a avut loc inaugurarea Căminului pentru Persoanele Vârstnice „Sfinţii Constantin şi Elena”. Primul aşezământ de acest fel din municipiu, construit la standarde europene, are 25 de salariaţi şi o capacitate de 50 de locuri. La fiecare două camere, în care vor fi cazaţi câte doi bătrâni, a fost amenajat câte un grup sanitar dotat cu toate utilităţile. De asemenea, aici va funcţiona o sală de mese, o sală pentru petrecerea timpului liber, una în care vor fi primiţi vizitatorii, iar accesul în camere se va face numai pe bază de cartelă. Pentru protejarea persoanelor ce vor fi asistate aici, în fiecare cameră au fost montate sisteme de alarmă şi antipanică. „Beneficiarii Centrului trebuie să aibă vârsta minimă de 65 de ani şi ei vor fi selectaţi în baza unor anchete sociale. Cei care beneficiază de pensii vor plăti doar 60 la sută din acest venit pentru acoperirea unei părţi a costului întreţinerii”, ne-a declarat Elena Amzoi, director în cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, managerul proiectului.
„Participăm la un eveniment important pentru locuitorii Caransebeşului şi ai zonei, iar faptul că au fost finalizate lucrările aşezământului cu numele de <<Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena>>, în preajma marii sărbători, nu poate decât să ne bucure şi mai mult”, a spus Ionesie Gheorghioni, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care a participat la această sfinţire.
Căminul pentru Persoanele Vârstnice de la Caransebeş îşi va primi cei dintâi beneficiari la 1 iunie, dată la care va fi numit şi noul director.
Carmen SENCO