Cupa de Vest și-au disputat-o șapte echipe din Reşiţa, trei din Caransebeş, tot trei din Timişoara, două din Deva și câte una din Giroc, Vulcan și Nădlac.
În final, s-a impus „Speranţa” Timişoara, o echipă cu valoare de Superligă, urmată de „Cetate” Timişoara, altă echipa de maeştri, iar pe locul III s-a clasat „Timişoara Trumps Army”, echipa juniorilor timişoreni de perspectivă, care debutau acum câţiva ani şi la concursurile din Reşiţa.
La echipe cu ELO sub 1800, cei mai bine clasaţi au fost componenţii echipei C.S.M. „Mihai Viteazu” Vulcan, o echipă de juniori, urmaţi de „Veteranii” Caransebeş, care au produs o surpriză plăcută, şi de cei de la „Victoria” Nădlac, o altă echipă inimoasă de veterani.
La Juniori 16 ani, primul loc a fost ocupat de echipa Clubului de Şah Deva, club ce a cucerit trofeul şi la Copii 8 ani. La Juniori 12 ani, locul I a fost ocupat de echipa din Giroc, antrenată de Zamfir Moldovan.
Dacă „Muncitorul” Reşiţa a ratat podiumul şi şansa la un trofeu, „Viitorul” Caransebeş – în formula Suciu, Irimia, Muselin şi Craia – a câştigat Cupa pentru cea mai bună echipă din Caransebeş.
Fair-play-ul şi ambiţia au dominat această competiţie desfăşurată la un bun nivel tehnic.
Să mai spunem că duminică, 20 noiembrie, de la ora 10, tot la Casa de Cultură „George Suru”, se va desfăşura Campionatul Municipiului Caransebeş.
Sorin ROGOZ