Get Adobe Flash player

Boboteaza, praznicul care împlineşte bucuria Naşterii Domnului


Praznicul Bobotezei încheie ciclul sfintelor sărbători numite, îndeobște, „de iarnă”. Bucuria prăznuirii a început la Nașterea Domnului și se împlinește la Botezul Lui, împlinire despre care se pomenește atât de frumos în rugăciunea de la slujba Sfințirii Apei: „La praznicul ce a trecut Prunc Te-am văzut, iar la acesta desăvârșit Te vedem pe Tine, Cel ce Te-ai arătat desăvârșit, Dumnezeul nostru, din Cel desăvârșit… Astăzi… Ceata sfinților cu noi se adună și îngerii cu oamenii împreună prăznuiesc!”.
Prin botezul în Iordan, Hristos a sfințit firea apelor de pretutindeni, lucru mărturisit și în rugăciunile citite la Bobotează: „Astăzi firea apelor se sfințește…”. Astfel, se pune în lumină caracterul cosmic pe care l-a avut Botezul Domnului. Prin formula „Astăzi firea apelor se schimbă”, trebuie sa înțelegem revenirea Duhului Sfânt în sânul Creației. Prin căderea lui Adam în păcat, omul Îl pierduse pe Sfântul Duh, așa cum ne-a mărturisit Sfântul Chiril al Alexandriei, și rămăsese închis în cadrul limitat al lumii create. Botezul Mântuitorului reprezintă momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fuseseră zăvorâte pentru om și pentru întreaga creație. Deci, prin formula menționată mai sus, nu trebuie să înțelegem că harul lui Dumnezeu se pogoară în timpul slujbei de Sfințire a apei peste toată apa care există în diverse locuri, ci doar peste apa pregătită din timp pentru acest lucru.
Sfânta Scriptură ne arată că, în timpul activității Sale, Mântuitorul Iisus Hristos întemeiază cele 7 Sfinte Taine necesare și indispensabile pentru mântuirea omului. Apoi Biserica, în temeiul puterii primite de la Întemeietorul ei, a instituit ierurgiile. Acestea sunt slujbe de binecuvântare și sfințire a omului și, respectiv, a întregii naturi, întemeindu-se pe cuvântul Sfintei Scripturi, care spune: „Orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulțumire, căci se sfințește prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune” (1Tim. VI, 4-5); deci natura și lucrurile din ea se sfințesc prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciuni.
Sfințirea apei, sau agheasma, este ierurgia cel mai des întâlnită în viața religioasă, având o veche tradiție în Biserica creștină, deoarece apa este elementul cel mai necesar pentru viața materială. Astfel, în Constituțiile Apostolice (VIII, 29), Sfințirea apei este atribuită Sfântului Apostol Matia: „Despre apă și untdelemn hotărăsc eu, Matia, ca să binecuvinteze episcopul apa și untdelemnul, iar dacă lipsește episcopul, atunci s-o binecuvinteze preotul dimpreună cu diaconul”.
Rânduiala slujbei Agheasmei mari este atribuită Sfântului Sofronie, patriarh al Ierusalimului (+ 638). Rugăciunea de sfințire adresată Sfintei Treimi ne descoperă că apa sfințită este „Izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtarea puterilor potrivnice, plină de putere îngerească”.
Chiar și în Vechiul Testament, pe lângă faptul că apa era întrebuințată pentru hrană, pentru igienă sau curățenia corporală, avem dovada că era folosită și în scop spiritual, Dumnezeu poruncindu-i lui Moise ca atunci când omul devine necurat, prin diferite atingeri sau întinăciuni, să folosească spre curățire și spre sfințire acea „Apă a curățirii” (Numeri XIX, 9).
Prin această apă a curățirii, a cărei folosire era obligatorie pentru tot poporul evreu spre curățirea lui, Dumnezeu preînchipuia de atunci apa sfințită din Noul Testament, din creștinism.
În Noul Testament, Hristos, intrând în apa Iordanului, nu a avut ce să curețe, pentru că era fără de păcat, El, însă, a pogorât în apă Duhul care sălășluia peste El, aducând apa la starea inițială, de sfințenie, de apă vie, nestricăcioasă, așa cum era la începutul lumii. Astfel și preotul, când săvârșește slujba de Sfințire a apei, nu face decât să-i dea acesteia inalterabilitatea, el cerând Tatălui, de trei ori: „Însuţi, iubitorule de oameni, împărate, și acum trimite darul Preasfântului și de viață făcătorului Tău Duh, Care sfințește toate, și sfințește apa aceasta…”, adăugând apoi: „Şi-i dă ei harul izbăvirii și binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate…”.
Înțelegem, așadar, că prin Nașterea Domnului, în peștera din Betleem, se sfințește și se restaurează starea inițială a pământului. Iar prin Botezul Domnului, în râul Iordan, se sfințește și se restaurează firea inițială a apei. Iisus a sfințit apa care s-a atins de El și de atunci, în fiecare an, în timpul Bobotezei se sfințesc apele.
Preot Virgil-Constantin VOINEA

Traducere
Slovensky Med
Servicii deratizare Transal Urbis


Servicii Transal Urbis