În cuvântul de încheiere, părintele inspector a transmis binecuvântarea Prea Sfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi a adus mulţumiri preoţilor, Corului „Armonia” din Bocşa şi credincioşilor pentru călduroasa primire. De asemenea, părintele paroh Silviu Ferciug a mulţumit părintelui inspector, dirijorului corului, prof. Maria Poneţchi, precum şi coriştilor, pentru că au binevoit să încânte auditoiul cu glasurile lor minunate, afirmând că această formaţie corală este o „bijuterie a Banatului”, fapt consemnat şi în Cartea de Onoare a corului caransebeşean.
La finalul Sfintei Liturghii, corul „Gheorghe Dobreanu” a susţinut un concert de imnuri religioase, după care toţi cei prezenţi au participat la o agapă frăţească. (M. Doman)