Cadourile pentru elevii caransebeşeni au fost strânse de la elevii germani prin implicarea reprezentanţilor Asociaţiei „Aktion Kinderhilfe Rumanien”, şi anume Reinhard Klein, Manfred Henning şi Peter Vander.
Membrii celor două asociaţii au fost însoţiţi în demersul lor de reprezentanţii Municipalităţii, respectiv de viceprimarul Ilie Iova şi city-managerul Nicolae Borcean. Cei doi oficiali ai Primăriei Caransebeş le-au mulţumit partenerilor germani pentru implicarea în astfel de proiecte sociale.
De menţionat şi faptul că Asociaţia „Caritas” cu sediul în municipiul Caransebeş a luat fiinţă în anul 1990. Este o organizaţie fondată de Parohia Romano-Catolică din urbea de pe Timiş şi Sebeş, fiind sub patronajul Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara.
Între proiectele de responsabilitate socială derulate de asociaţie se află şi cel care vizează un număr de aproximativ 200 de elevi din Caransebeş, proveniţi din familii nevoiaşe, care primesc gratuit masă, precum şi sprijin în pregătirea şcolară, asigurat de cadre didactice calificate.
Liviu DINU