Artă la pătrat, la Agora


Galeria de artă „Agora” din Reşiţa a găzduit luni, 23 septembrie, un dublu eveniment cultural: vernisajul expoziţiei de pictură naivă cu lucrările realizate în Tabăra de creaţie de la Poiana Mărului, desfăşurată în perioada 8-18 august, şi lansarea cărţii „Pictori în… plein air”, semnată de Mihai Vintilă. Despre cele 20 de tablouri a vorbit criticul de artă Adrian Stepan, volumul, cel de al zecelea al renumitului artist plastic originar din Caransebeş, fiind prezentat de Ada D. Cruceanu. Vom reveni cu amănunte în ediţia viitoare a ziarului nostru. (B. Meteş)