,,Ar fi extraordinar să fiu actriţă!”


În cadrul Festivalului-concurs de teatru pentru şcolari „Phantasia”, desfăşurat recent la Caransebeş, publicul a fost plăcut impresionat urmărind interpretarea deosebită a elevei de clasa a XII-a de la Liceul Pedagogic „C. D. Loga”, Rusalina-Adelina Bona, cea care a dat viaţă rolului Mia, din piesa „Şapte păcate”, de Mircea Crişan, pusă în scenă de trupa „Credo” a Centrului de Voluntariat de pe lângă Episcopia Caransebeşului. De altfel, Rusalina-Adelina Bona a şi primit premiul pentru „Cea mai bună interpretare feminină”. Acordarea acestei recunoaşteri nu a fost deloc întâmplătoare. Rusalina a primit aprecierea unui juriu profesionist şi la sfârşitul lunii mai, când, alături de trupa „Credo”, a participat la cea de-a III-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru de la Brad, prilej cu care, împreună cu îndrumătorii lor, prof. Sanda Biştean, prof. Rada Petrişor şi părintele Călin Ianchiş, au ales să pună în scenă piesa „Şapte păcate”.

,,Eu am avut un monolog, Mia, în care am întruchipat o domnişoară modernă, zăpăcită, genul de <<Pitzi>> des întâlnită în zilele noastre. Mia povesteşte unei prietene imaginare cum a petrecut cu <<iubirea vieţii ei>>, cunoscută chiar în aceeaşi seară. Nu mi-a fost greu să o interpretez pe Mia, deşi am o personalitate total diferită faţă de personaj, fiindcă am avut multe modele de astfel de domnişoare, expuse la televizor, de la care să mă inspir. Rolul acesta mi-a adus locul I la interpretare feminină la Brad şi mi-a dat aripi”, ne-a declarat câştigătoarea. Tânăra, care intenţionează să devină actriţă şi care va susţine în această vară examenul de admitere la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ,,I.L. Caragiale” din Bucureşti, susţine că iubeşte această meserie încă din fragedă pruncie. „Să fiu actriţă este visul meu de la grădiniţă. Acesta era răspunsul meu la întrebarea: <<Ce vrei sa te faci când creşti mare?>>. Toată lumea credea că e nebunia copilăriei… Fiecare fată visează să ajungă vedetă, dar nu a fost aşa. Îmi doresc din suflet să intru la Facultatea de Teatru şi să-mi pot face o carieră. E foarte frumos să îmbini plăcerea cu munca, şi asta ar fi serviciul dorit de mine… Nici nu vă puteţi imagina ce sentiment unic ai în suflet atunci când auzi o sală întreagă bătând din palme… E mai valoros decât orice ban. Îmi plăcea să joc pe scenă încă de la grădiniţă, ca oricărui copil, de altfel, dar atunci habar n-aveam că am talent actoricesc. Abia la sfârşitul clasei a VIII-a, începutul primului an de liceu, am testat adevăratul gust al jocului pe scenă, sub îndrumarea Dorinei Şovre, la Casa de Cultură, unde am făcut teatru un an. Am jucat atunci în două piese, <<Garoafele domnului Trandafir>> şi <<Dama cu camelii>>, ambele de Tudor Muşatescu. Au fost roluri diferite, o servitoare tânără şi o mamă între două vârste, un adevărat rol de compoziţie. La prima apariţie în faţa publicului, am avut emoţii copleşitoare, nici nu-mi venea să mai ies la rampă, mi-era frică să nu uit replicile, dar, când am fost aplaudată, toate au trecut. Nici nu vă pot descrie ce sentimente m-au cuprins. Atunci mi-am dat seama că asta-mi place şi asta e calea mea pentru viitor: să joc teatru. Ce a urmat? Pantomimă la şcoală, la balurile bobocilor şi cam atât. Anul acesta, de Paşte, am primit o invitaţie la Episcopie, să vizionez o piesă de teatru cu temă religioasă, jucată de colegii de la Seminarul Teologic, Liceul Teoretic <<Traian Doda>> şi liceul meu, Liceul Pedagogic <<C. D. Loga>>. Mi-a plăcut ce am văzut şi am vrut să mă alătur trupei de teatru. Am participat la ateliere de teatru în cadrul Centrului de Voluntariat al Episcopiei ;i am primit din start două roluri, în scenete de I. L. Caragiale. Repetiţiile trupei sunt extraordinare pentru că simt că trăiesc din plin, când încerc să dau contur personajelor împreună cu noii mei colegi”, a mai spus Rusalina.

Pentru ea urmează acum o perioadă încărcată. Examenul de bacalaureat e doar primul hop, apoi, pentru a puea să-şi împlinească visul din copilărie, o aşteaptă o vară întreagă de muncă şi repetiţii pentru un examen extrem de greu, dar este ambiţioasă şi nu se lasă uşor învinsă de greutăţi. De asemenea, trupa „Credo”, formată cu doar două luni în urmă, a fost invitată la un alt concurs naţional de gen, ce se va desfăşura în septembrie, la Suceava, unde preşedinta juriului va fi binecunoscuta şi îndrăgita actriţă Draga Olteanu Matei. ,,Ar fi extraordinar să fiu actriţă!”, a încheiat Rusalina.

Carmen SENCO