O ploaie torenţială, care a durat mai puţin de o oră, a adus nenorocire marţi după-amiaza la Teregova, Feneş, Armeniş, Sat Bătrân şi Sadova Veche. În jurul orei 17, o rupere de nori a făcut ca din ceruri să cadă nu mai puţin de 110 litri de apă pe metrul pătrat.
Ploaia torenţială a afectat aproximativ 60 de gospodării din satul Feneş şi Sat Bătrân – comuna Armeniş, şi din Teregova. Apa a curs în cantităţi imense şi de pe versanţi şi ogaşe, lucru ce a condus la producerea de alunecări de teren, a rupt poduri şi podeţe, iar calea ferată Caransebeş-Orşova a fost închisă din cauza alunecărilor de teren şi a copacilor smulşi între Teregova şi Armeniş. Până la relauarea circulaţiei, trenurile vor folosi rute ocolitoare prin Transilvania. De asemenea, pe D.N. 6 Orşova – Caransebeş, în intervalul orar 18.15-19.15, pe raza localităţii Armeniş, între Kilometrii 429 şi 431, carosabilul a fost acoperit complet de apă, circulaţia rutieră fiind blocată. În sate, pe alocuri, apa ajungea până la brâu.
Cel mai grav e că în timpul viiturii doi oameni şi-au pierdut viaţa. Soţii Geogean se aflau în ziua fatidică în vizită la rudele de la Sat Bătrân. Spre seară, când au plecat acasă, la Caransebeş, maşina lor, un Renault Clio, a fost surprinsă de torenţi. O vecină din sat a apucat să vadă autoturismul târât de ape şi pe Nicolae-Dorin Geogean Stroe cerând disperat ajutor. Din păcate, bătrâna n-a putut face nimic, iar trupurile celor doi soţi au fost luate de ape. La primele ore ale dimineţii zilei de 30 iunie, a fost descoperit trupul fără viaţă al Mariei Geogean Stroe, în vârstă de 40 de ani, asistentă medicală la Secţia Obstretică-Ginecologie a Spitalului Muncipal de Urgenţă Caransebeş. Corpul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit în aceeaşi dimineaţă, în jurul orei 10.30, la aproximativ 30 km distanţă de la locul unde s-a produs tragedia, în dreptul satului Bucoşniţa. Cei doi aveau doi copii, în vârstă de 24, respectiv 20 de ani.
Nicolae-Dorin Geogean Stroe avea 47 de ani şi a fost, timp de 7 ani, în perioada 1985-1992, pilot de aeronave, iar din 1992 a ocupat funcţia de consilier expert, până în 2001, când a fost silit să părăsească şi această activitate. Din 2007 s-a angajat ca referent de specialitate la Compartimentul Protecţie Civilă din cadrul Primăriei Caransebeş. În martie 2009, datorită calităţilor profesionale de care a dat dovadă, a fost delegat să îndeplinească şi funcţia de şef al Biroului Administrativ al Primăriei. În decembrie 2009, odată cu intrarea în vigoare a Legii 329/2009, pentru că nivelul pensiei sale depăşea cu câţiva lei plafonul maxim impus, a fost din nou nevoit să se retragă din activitate. Acum, cei doi s-au retras pentru veşnicie la ceruri, spre alte locuri, mai bune.
Carmen SENCO
Liviu DINU