A mai căzut un cap în Scandalul Hyperion – Centrul Caransebeş!


Recent, a mai avut loc o arestare în cazul fraudării examenului de licenţă de către studenţii de la Centrul Tutorial Caransebeş al Universităţii Hyperion. Profesorul Gheorghe Stancu, citat la Direcţia Naţională Anticorupţie, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de luare de mită. Ajuns în faţa completului de judecători ai Curţii de Apel Timişoara după expirarea acestui termen, el a aflat că va rămâne în arest preventiv pentru următoarele 29 de zile. În cursul audierilor, Gheorghe Stancu a fost confruntat şi cu celelalte două persoane reţinute în acelaşi dosar, moment după care acuzaţia de trafic de influenţă adusă Nicoletei Gumă a fost schimbată în aceea de complicitate la dare şi luare de mită. De asemenea, acuzaţia de trafic de influenţă adusă studentului Eugen Tacotă a fost înlocuită cu aceea de dare de mită. (S. Berger, L. Dinu)

Arestările în cazul fraudării examenului de licenţă de cătrestudenţii din Caransebeş la Facultatea de Drept a Universităţii Hyperion continuă. Citat la DNA, profesorul Gheorghe Stancu a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de luare de mită. La expirarea termenului, ajuns în faţa completului de judecători ai Curţii de Apel Timişoara, a aflat că rămâne în arest preventiv pentru următoarele 29 de zile. În cursul audierilor, profesorul Stancu a fost confruntat şi cu celelalte două persoane reţinute în acelaşi dosar. După confruntare, acuzaţia de trafic de influenţă adusă deja de procurori directorului Centrului Tutorial Caransebeş şi director suspendat al Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, Nicoleta Gumă, a fost schimbată în aceea de complicitate la dare şi luare de mită. De asemenea, acuzaţia de trafic de influenţă adusă lui Eugen Tacotă, student al facultăţii, a fost înlocuită cu aceea de dare de mită.

Scandalul a izbucnit în dimineaţa de 6 iulie, când, în urma unor descinderi simultane, Nicoleta Gumă şi Eugen Tacotă au fost ridicaţi de procurorii DNA şi trimişi în arest preventiv pentru următoarele 29 de zile. Potrivit procurorilor, Tacotă ar fi strâns de la 33 de studenţi aproape 50.000 de euro, în schimbul cărora Nicoleta Gumă i-ar fi asigurat că vor obţine licenţele la Facultatea de Drept fără niciun altfel de efort. Între timp, continuă şi audierile studenţilor, în rândul cărora se numără poliţişti, grefieri şi jandarmi. Studenţii Centrului din Caransebeş al Universităţii Hyperion, care au cotizat câte 1.500 de euro pentru a fi siguri că obţin licenţa la Facultatea de Drept, susţin că li se sugerase să dea banii, altfel riscând să pice examenul, aşa cum s-a întâmplat şi la colegii de la Ştiinţe Economice, care susţinuseră licenţa cu câteva zile înainte. „Doamne, Doamne, ce-o fi fost în mintea mea? Credeţi-mă, am împrumutat banii din bancă şi acum sunt bun de plată câţiva ani”, povesteşte cu amărăciune unul dintre ei, convins fiind că, indiferent de nivelul de cunoştinţe, studenţii necotizanţi nu aveau nicio şansă de a deveni licenţiaţi. Tot ei mai spun că, iniţial, au declarat că nu au dat niciun ban în afara taxelor legale, dar probele prezentate de procurori i-au determinat să spună adevărul. „Procurorii deţin nenumărate înregistrări audio şi video de peste tot, chiar din sala de examen de la Bucureşti, de la toate întâlnirile noastre pe care le credeam secrete, de peste tot”, spun studenţii stupefiaţi de experienţa prin care au trecut. Ei presupun că unul dintre denunţători este chiar Eugen Tacotă, pe numele căruia ar exista mai multe dosare penale, cunoscut în Oţelu Roşu drept „Ţeparul”.

Audierile lor continuă la DNA Timişoara, unii dintre studenţi fiind deja chemaţi pentru a doua sau a treia oară la sediul acestei instituţii.

Sonia BERGER

Liviu DINU