Vizita din acest an este dublată de un eveniment cultural de importanţă pentru comuna Băuţar – aniversarea a 45 de ani de la înfiinţarea Ansamblului de datini şi obiceiuri „CIOBĂNAŞUL”, al Căminului Cultural Băuţar.
Vineri, 1 mai, reprezentanţii comunităţii din Kainbach vor organiza o piaţă cu vânzare la Casele culturale din Băuţarul de Jos şi Bucova.
Sâmbătă, la ora 16, va avea loc o lansare de carte prilejuită de sărbătorirea a 45 de ani de la înfiinţarea Ansamblului de datini şi obiceiuri „CIOBĂNAŞUL”, autor fiind instructor-prof. Avram Boţa, cel ce a înfiinţat şi condus această formaţie artistică. La manifestare sunt invitaţi să participe toţi membrii Ansamblului care au activat de-a lungul anilor, de la înfiinţare şi până în prezent.
La ora 18, se va desfăşura un program festiv organizat de membrii actualului Ansamblu, în cadrul căruia vor fi prezentate obiceiuri şi datini locale. (R. Frîncu)