Arhive zilnice: 18/05/2017


Cum poţi să scoţi mii de euro din roşii în Piaţa Gugulanilor 1

Prin aprobarea, la începutul acestui an, a Programului „Sprijin pentru tomate”, Guvernul acordă producătorilor, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, un sprijin de 13.481 de lei, echivalentul a 3.000 de euro, cu condiţia ca aceştia să valorifice, în cursul lunii mai, cantitatea de cel puţin 2.000 de kilograme de roşii, […]


Programările la RAR, mai dese

Datorită faptului că, în ultimul timp, solicitările pentru omologarea autoturismelor aduse din străinătate sunt tot mai numeroase, Reprezentanța judeţeană a Registrului Auto Român a decis să suplimenteze programărie zilnice. Astfel, dacă până acum RAR omologa 60 de autoturisme pe zi, începând de săptămâna trecută, în Caraș-Severin vor fi verificate zilnic […]


Sinagoga „Beith El” îşi deschide porţile noaptea

Cu ocazia Nopții Sinagogilor Deschise, lăcaşul de cult din Caransebeş organizează sâmbătă, 20 mai, de la ora 22, un excepțional concert de muzică clasică, susținut de Cvartetul „Clasica” de la Opera Națională Română din Timișoara: Gianluca Vanzelli – flaut, Alina Bazarca – vioară, Gabriela Vanzelli – violă, Darius Tereu – […]


Gugulani în Casa cântecului

De peste 10 ani, la TVR Timișoara „Cântecul este la el acasă”, Felicia Stoian și Tiberiu Ceia intrând în fiecare seară de vineri în direct cu telespectatorii și dăruindu-le acestora cântece ştiute sau mai puţin cunoscute, cu interpreți mai vechi, consacraţi, ori mai noi. Vineri, 12 mai, au fost în […]


Păstrătorii de tradiţii de la P.P. 4

Vineri, 12 mai, la Pecica, în judeţul Arad, a avut loc Festivalul de folclor pentru preşcolari „Păstrătorii de tradiţii”. La manifestare au participat 200 de copii din Arad, Timiş şi Caraş-Severin, judeţul nostru fiind reprezentat de preşcolarii de la Grădiniţa P.P. Nr. 4 Caransebeş. Astfel, David Boc, Maia Drăghicescu şi […]


Caransebeşul are cotă-parte din 200 de milioane de euro

Zilele trecute, conducerea societăţii Aquacaraş a semnat, la Ministerul Dezvoltării Regionale, contractul pentru cea de a doua etapă a unui proiect amplu pentru apă și canal, ceea ce, pentru Caraş-Severin, înseamnă 200 de milioane de euro. Este vorba despre cea de a doua fază a Programului Operațional de Infrastructură Mare […]


Dumitru Jompan, sau lumina, bucuria şi mângâierea aduse de muzică

Antologia „14 Miniaturi Corale”, cea de a 67-a carte a lui Dumitru Jompan, ne surprinde prin conţinutul ei, căci D-sa ne-a obişnuit cu realizări din cu totul alte domenii: didactică muzicală, etnomuzicologie, muzicologie, etnografie, folclor şi poezie. Urmând exemplul regretatului său coleg, Constantin Catrina, care a realizat o seamă de […]


Comportarea participanţilor şi obligaţiile organizatorilor pe timpul evenimentului „Noaptea Muzeelor”

În perioada 20-21 mai, se desfăşoară la nivel naţional evenimentul „Noaptea Muzeelor”. Pentru ca vizitatorii acestor instituţii să beneficieze de o experienţă cât mai plăcută, precum şi pentru prevenirea apariţiei unor situaţii nefericite care să pună în pericol viaţa cetăţenilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin transmite […]