Arhive zilnice: 14/04/2016


Noi proiecte româno-franceze la Constantin Daicoviciu

            La sfârşitul acestei luni, la Constantin Daicoviciu este aşteptată vizita francezilor din Montrevel-en-Bresse, localitate cu care comuna cărăşeană este înfrăţită şi cu care întreţine prolifice legături de prietenie. De această dată, vizita este una de lucru, deoarece în cadrul parteneriatului româno-francez vor fi derulate alte proiecte de viitor pentru […]


Elevii de la „Traian Doda” ne arată iubirea

Vineri, 15 aprilie, de la ora 18, Sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş va găzdui reprezentaţia cu piesa „Iată femeia pe care o iubesc”, o adaptare după Camil Petrescu. Spectacolul este susţinut de Trupa de teatru a Colegiului Naţional „Traian Doda”, coordonată de prof. Mihaela […]


F.A.D. nu este o opţiune!

În zilele de 18, 19 și 20 aprilie, la Caransebeș se desfășoară o serie de acțiuni în cadrul Proiectului „F.A.D. NU ESTE O OPŢIUNE!”, iniţiativă care apornit de la problema creşterii numărului de elevi ce cad pradă consumului de droguri, ţigări, alcool din diferite motive. Scopul proiectului, în care s-a […]


Despre sexualitatea dacilor

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul Orășenesc Turda, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul Regiunii Porților de Fier Drobeta Turnu Severin, Muzeul Banatului Timișoara […]


Școala și Muzeul, altfel

Cu prilejul programului educațional intitulat „Şcoala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, în perioada 18-22 aprilie, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, cu spijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, organizează  o serie de acțiuni dedicate activităților educative extracurriculare și extrașcolare. Datorită faptului că la Muzeul Judeţean de […]


Alegerile din iunie, în faza de instruire

În cursul săptămânii trecute, Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, în colaborare cu Autoritatea Electorală Permanentă – Filiala Caraş-Severin, a convocat primarii şi secretarii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ la o primă instruire pe tema organizării în bune condiţii a alegerilor din luna iunie. La instruire au participat conducerea Instituţiei Prefectului – […]


Seri de rugăciune în Parohia Maciova

În această perioadă a Postului Mare, toate parohiile ortodoxe din Eparhia Caransebeșului cunosc o intensificare a activității religioase, prin organizarea Serilor de catehizare şi rugăciune de către preotul paroh și cu participarea activă a credincioşilor. În perioada 4-10 aprilie, în Parohia Maciova din Protopopiatul Caransebeș au avut loc Serile de […]


Preţurile, în Piaţa Gugulanilor

            În aceste zile, producătorii agricoli care îşi desfac marfa în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş practică următoarele preţuri: brânză dulce – 10 lei/kg, smântână (borcan) – 10 lei/kg, telemea de vacă – 12-15 lei/kg, brânză proaspătă de vacă – 10 lei/kg, brânză proaspătă de oaie – 25 lei/kg, brânză veche […]


Tichete sociale pentru copiii de grădiniță

Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin a realizat o centralizare a datelor transmise de cele 77 de primării cu privire la implementarea în judeţ a Programului „Fiecare Copil în Grădiniţă”, care vizează stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Astfel, până la sfârşitul lunii martie, a fost […]


Averea oraşului Caransebeş, între anii 1919-1941

            Sub directa administrare a Primăriei oraşului Caransebeş s-au aflat, între anii 1919-1941, imobile de mare valoare, terenuri agricole, păşuni, pădure, poduri şi podeţe, străzi şi drumuri, dar şi multe fonduri şi fundaţii create înainte de 1919, unele la sugestia autorităţilor maghiare. În evidenţele Primăriei se aflau, la 31 decembrie […]