Arhive zilnice: 25/06/2015


Majorat sărbătorit la Primărie

Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei a găzduit, recent, festivitatea de înmânare a Diplomelor de „Cetăţean al municipiului Caransebeş” celor 71 de tineri care au împlinit vârsta majoratului în cursul trimestrului al doilea al acestui an. La ceremonie au participat o mare parte a celor care, de acum, au devenit […]


Căvăranul se luptă cu Jena pentru „şefia” răsadurilor

Cu siguranţă, fiecare localitate are un „ceva” al ei care face lumea să vorbească despre ea: un om deosebit, o întâmplare ciudată, un lucru nemaiîntâlnit în alte părţi, ori o trăsătură comună a locuitorilor. Comuna Constantin Daicoviciu are de toate. În paginile ziarului nostru am scris despre Tata Ginu şi […]


Investiţii din fonduri guvernamentale, la Bucoşniţa

Cele 200 de gospodării din Goleţ, sat aparținător comunei Bucoşniţa, ar putea fi racordate la sistemul de canalizare până în luna octombrie. Primarul Vichente Suru ne-a informat că lucrările au fost începute în toamna anului trecut, în momentul de față ele fiind realizate în proporţie de 60 la sută. „Staţia de […]


Caransebeșul, pentru Uzdin

Aproape 600 de volume, aparţinând unor autori români de renume, au intrat de câteva zile în fondul de carte al Şcolii Generale „Sfântul Gheorghe” din Uzdin, prin bunăvoinţa Clubului Rotary din Caransebeş şi a consilierului local Stelian Cornea. „Am donat, din partea Clubului Rotary şi a mea, 500 de volume […]


Caransebeșeni, în festival la Lugoj

Duminică, 5 iulie, la Biserica „Învierea Domnului” din Lugoj, va avea loc cea de a VI-a ediţie a Festivalului „Pe tine, Doamne, Te lăudăm”. La manifestare vor participa şapte formaţii corale şi opt interpreţi solişti. Juriul va fi format din prof. univ. dr. Dumitru Jompan – preşedinte, prot. prof. univ. […]


Se dotează Căminele culturale

Dacă în cursul anului 2014 au fost achiziţionate la Căminul Cultural Căvăran scaune tapiţate şi mese, iată, în acest an, prin alocarea de fonduri de la bugetul local s-a urmărit dotarea cu mobilier de bucătărie a acestei instituţii. Anexa Căminului Cultural este utilă atunci când vine vorba despre organizarea de […]


File de Calendar

25 iunie: 1955 – A fost înfiinţată, la Bucureşti, Biblioteca Centrală de Stat, azi Biblioteca Naţională; 1968 – S-a născut Dorinel Munteanu, fotbalist şi antrenor; 2009 – A încetat din viaţă Michael Jackson, interpret şi compozitor american de muzică pop (n. 1958). 26 iunie: 1968 – S-a născut Paolo Maldini, […]