Arhive zilnice: 11/04/2013


Elevii de la „Decebal” au fost „altfel”

În cadrul „Săptămânii altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, elevii clasei a VII-a A de la Liceul Tehnologic „Decebal” şi-au prezentat în premieră creaţiile, realizate în timpul orelor de limba română, descrieri pe diferite teme, iar la dorinţa lor, acţiunea a fost condimentată cu două scenete […]


S-a născut… vedetă

Numele ei este Elena Molea şi este elevă în clasa I, la Liceul Pedagogic din Caransebeş. S-a făcut cunoscută încă de când era „o mână de om”, la Grădiniţa PP4 Caransebeş, perioadă în care, sub îndrumarea educatoarei prof. Maria Bârză, la toate concursurile la care a participat, la secţiunea recitatori […]


Copii de argint şi bronz la Caransebeş

Finala Campionatului Naţional pentru Copii 1, 2 şi 3 a adus Clubului Sportiv Şcolar Caransebeş trei medalii, trei locuri IV, un loc V şi un loc VIII. Astfel, la categoria Copii 2, născuţi în perioada 2002-2003, Andreea Irimia a câştigat medalia de bronz în concursul de triatlon (50 metri plat, […]


Caransebeşul, peste Reşiţa la militărie

„Bursa locurilor educaţionale,” organizată de Ministerul Apărării Naţionale, prin Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al judeţului, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, sub patronajul Consiliului Judeţean, a fost deschisă la Caransebeş în data de 4 aprilie. Timp de şapte ore, câteva sute de elevi grupaţi […]


11 pentru Caransebes

Marţi, 9 aprilie, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a avut loc selecţia artiştilor care vor participa la prima ediţie a Simpozionului internaţional de sculptură în andezit. Din cei 130 de aplicanţi, au fost selectaţi 11, ce provin de pe toate meridianele lumii. La selecţie au participat angajaţi […]


Şoapte divine şi caritabile, la Caransebeş

La Galeria de Artă „Corneliu Baba”, din cadrul Casei de Cultură din Caransebeş, va avea loc sâmbătă, 13 aprilie, lansarea volumului „Şoapte divine”, semnat de Ana Mationi. Conform pastorului Cornel Dărvăşan, poezia Anei Mationi este suavă, plină de calm şi introspecţie, care la un moment-dat îşi găseşte tulburarea în apropierea […]


O martiră – Maria Lazăr

Un om, un nume O martiră – Maria Lazăr Aceste cuvinte nu-mi aparţin, nu le-am rostit eu, ci un om care a cunoscut viaţa şi suferinţele doamnei Maria Lazăr, mai mult decât alţii. Acum, având cunoştinţă de acestea, vin să confirm, să întăresc că oricare dintre noi ar mărturisi la […]


Elevii, mai informaţi, deci preveniţi

În cea de-a doua zi a săptămânii „Eşti informat, eşti prevenit!”, 2 aprilie, în municipiul Caransebeş au fost desfăşurate două activităţi de prevenire a criminalităţii, la Liceul Tehnologic „Decebal”, respectiv Liceul Pedagogic „Constantin Diaconovici Loga”, la care au participat reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin (Poliţie de proximitate şi […]


O grădiniţă atotştiutoare şi mai bună

Grădiniţa noastră a derulat, în perioada 1-5 aprilie, în cadrul proiectului „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, o serie de acţiuni menite să completeze cunoştinţele copiilor, să-i determine să acţioneze corect în anumite situaţii. Astfel, luni, copiii au participat la teatru de păpuşi interactiv (Ridichea uriaşă), în care […]