2011… „civil”


Primul copil venit pe lume la Caransebeş în acest an este o fetiţă, Bianca-Cristina Nistorescu, născută în data de 2 ianuarie. În 2011, la Secţia Maternitate a Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş au văzut lumina 500 de nou-născuţi. De altfel, în ultimii trei ani, media naşterilor a rămas constantă, de aproximativ 500 de copii. Tot de la Biroul de Stare Civilă al Primăriei Municipiului Caransebeş am aflat că, în 2011, aici s-au înregistrat un număr de 25 de divorţuri. Dintre acestea cinci au fost casate, părţile renunţând la desfacerea căsătoriei, iar unul este în aşteptare. De asemenea, la început de an 2012, în 3 ianuarie, a fost depusă o cerere de divorţ, care va fi susţinută în 2 februarie, conform legii. Consiliul Local al municipiului Caransebeş a hotărât ca taxa specială pentru desfacerea căsătoriei să fie de 50 de lei. (T. Mesner)