„Învinşii”, învingători la Cercul militar


 În organizarea Casei de Cultură „George Suru” şi a Cercului Militar Caransebeş, a cărui Sală de festivităţi a şi găzduit evenimentul, vineri, 16 decembrie, a avut loc lansarea volumului „Ultimii învinşi”, semnat de Ion Gheorgheosu. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa reprezentanţilor unor instituţii de cultură, ai administraţiei locale, dar în primul rând au onorat invitaţia autorului un număr deosebit de mare de prieteni şi foşti colegi ai celui care, timp de peste trei decenii, a fost metodist la Cercul militar.

Moderator al acţiunii a fost prof. Ana Borcean, cea care, de altfel, este şi redactorul de carte al volumului lansat. Despre profesorul Ion Gheorgheosu, ca şi despre Nea Gore, aşa cum i se spune autorului în cercurile intime, precum şi despre „Ultimii învinşi”, au vorbit Ioan Cojocariu, directorul Casei de cultură, Mircea Moscovici, directorul Bibliotecii Municipale „Mihail Halici”, city-managerul şi profesorul Nicolae Borcean, precum şi renumitul epigramist caransebeşean Nicolae Nicolae.

„Volumul se constituie ca un manifest al «sufletelor vii», ca o revanşă peste ani a sătenilor abuzaţi de sistemul comunist, a căror voce a fost atunci înăbuşită, ridicându-se însă acum limpezită prin exorcizarea conştiinţei sociale. (…) Cartea excelează printr-o naraţiune vioaie, ce captează interesul cititorului prin multitudinea de întâmplări şi siluete ce ne par atât de cunoscute… Echilibrul emoţional al cărţii se realizează şi prin impregnarea lexicului, pe de o parte, cu imprecaţii şi exprimări neaoşe, ce, alături de abundenţa numelor şi poreclelor comice, asigură puternica notă de oralitate a textului, iar pe de altă parte cu sintagme specifice limbajului comunist, care subliniază caracterul obiectiv al expunerii”, scrie, pe ultima copertă a cărţii, prof. Ana Borcean.

În încheierea manifestării a vorbit autorul, care a ţinut să precizeze că volumul îi este dedicat Elenei Gheorgheosu, cea care i-a fost alături aproape o viaţă de om, dar care, din păcate, a plecat la Ceruri nu demult, precum şi faptul că toate întâmplările relatate în carte sunt absolut adevărate, ba, mai mult, şi numele personajelor sunt reale. Ion Gheorgheosu a mai spus, de asemenea, că are în pregătire încă două cărţi – „Vara ultimei iubiri” şi „Femei mai mult decât singure” –, care vor vedea, în curând, lumina tiparului.

Sonia BERGER

Foto: Doru BĂLĂŞOIU