Se regularizează Măcicaşul


În această perioadă, la Constantin Daicoviciu se desfăşoară lucrări de regularizare a pârâului Măcicaş, afluent al Timişului. În cadrul acestei investiţii se execută lucrări de decolmatare şi lărgire a albiei conform proiectului, şi reprofilarea albiei cu pereu de piatră brută în zonele cu risc ridicat de inundaţii sau ruperi de mal.

„Pentru comuna noastră, această investiţie este extrem de importantă, mai ales pentru satele Prisaca şi Zăgujeni, care au avut de suferit în urma inundaţiilor din trecut. Prin această investiţie, gospodăriile cetăţenilor vor fi protejate de furia apelor, dar, în acelaşi timp, se realizează şi o curăţare a albiei pârâului Măcicaş, mai ales că acest pârâu traversează ambele localităţi”, ne-a spus primarul comunei, Daniel Boambeş. (G. Luca)