E-Distribuţie Banat are grijă de… natalitate!


Barza albă își face deseori cuib pe stâlpii de electricitate, așa că electrocutarea e una dintre amenințările acestei specii. E-Distribuţie Banat a instalat recent suporturi metalice în comuna Băuțar, pentru protejarea cuiburilor de barză. Acestea sunt niște cadre metalice care au rolul de a ridica cuibul cu un metru peste conductorii electrici, astfel încât pasărea care aterizează în cuib să zboare peste liniile de electricitate.

Iniţiativa face parte dintr-un proiect mai amplu al operatorului de distribuţie, care vizează identificarea zonelor cu potenţial ridicat de pericol prin electrocutare pentru păsări, astfel încât companiile de distribuţie din cadrul Grupului Enel să poată lua măsuri precum montarea de suporturi pentru cuiburi sau teci izolatoare pe liniile electrice, atât pentru protejarea păsărilor, cât şi a reţelelor.

Romulus FRÎNCU