Get Adobe Flash player

Reportaj

Dr. ing. George Burnei (III)

Studii privind relaţia Drum-Mediul înconjurător.

Activităţi pe plan internaţional

Schimbările social-politice din România, din anul 1989, au condus, încet dar sigur, la stabilirea aleatorie a unor noi direcţii de organizare, multe fără o fundamentare tehnico-ştiinţifică, fapt care nu permite românilor, şi mai ales tineretului, să se bucure de nişte perspective încrezătoare. Deocamdată.

În anul 1990, din iniţiativa unor personalităţi din domeniu, s-a înfiinţat Asociaţia Profesională de Drumuri şi Poduri din România (A.P.D.P.), o realizare deosebită pentru drumari, ţinând seama de o dorinţă firească a tuturor de a se acţiona ca un tot unitar, fapt care în mare parte s-a reuşit.

Şi în această direcţie, George Burnei a început, prin modesta sa contribuţie, să iniţieze o provocare a specialiştilor din sectorul drumurilor şi nu numai, într-un domeniu relativ nou, dar de o importanţă deosebită pentru drumuri şi pentru noi toţi: Drumul şi Mediul Înconjurător. Continuă să citești

Locuri pitoreşti, ţesute în mioritice comori

Munţii Poiana Ruscă vocalizează prin gura brazilor şi fagilor, ocrotind în palma lor de rocă geometria ştirbă a înălţimilor. Şi mai jos, la picioare­le stâncilor, apa Rusca doineşte o istorie bogată în evenimente a oamenilor acestor locuri.
Frumuseţea naturală, presărată de însemnele muncii şi creaţiei geniului locuitorilor, dă valoare turistică deosebită acestei zone. S-au pus aici baze­le siderurgiei şi mineritului, s-au păstrat elemente de un pitoresc remarcabil, născute în locurile unde, zi de zi, omul s-a găsit în permanent contact cu natura.
Zona circumscrie geografic partea de nord-vest a Banatului, învecinându-se cu Ţinutul Pădurenilor din judeţul Hunedoara. Poiana Ruscă este unul dintre cele mai vechi Masive ale Carpaţilor noştri. Munţii se întind până la Trecătoarea Porţile de Fier ale Transilvaniei (656 m), fiind mărginiţi de Valea Bistrei şi Sebeşului la sud, de Valea Streiului la est, de Timiş şi Bega la vest, iar la nord, de râul Mureş. Denumirea lor de origine slavă se datorează poienilor, păşunilor şi fâneţelor acoperite cu iarbă.
În primele secole de după Hristos, regiunea a fost populată, în mod sigur, de slavi. Majoritatea vârfurilor se încheie în conuri rotunjite, acoperite cu iarbă. Cele două Vârfuri principale sunt Padeş (1.380 m) şi Rusca (1.359 m), ele fiind de fapt cumpăna orografică a apelor Timiş, Bega şi Mureş.
Vârful Padeş, în special, cu văile sale lungi, care sunt înviorate de cas­cade, de clocotul apelor, cu şaua lui adâncită, cu crestele înguste având pereţii abrupţi, care se aliniază asemenea unor decoruri de teatru, prin masa compactă a porţiunii dintre Ruschiţa şi Nădrag, este, de asemenea, o individualitate geo­grafică interesantă şi atractivă. Continuă să citești

Rusca Montană

Din localitatea Voislova, la stânga în direcţia de mers către Haţeg, pe Drumul Judeţean 684, la 6 kilometri se află comuna Rusca Montană, iar la alţi 15 – Ruschiţa.

Istoria localităţii Rusca Montană este relativ nouă, şi începe odată cu exploatările miniere din jur (1770-1780). De altfel, aşezarea iniţială a fost numită „Varniţa”, acolo fiind construite primele cuptoare de topit fier, în jurul anului 1780.

La începutul secolului al XIX-lea exista Societatea Unită Bistra-Ruschiţa (Vereinigten, Bistraer und Ruskiczer), cu sediul în Rusca Montană. Tranzacţia este realizată în 1823 şi recunoscută de Iacob von Hansowitz, proprietarul Uzinei de la Ferdinandsberg.

În anul 1828, la Ruschiţa, şi în 1830 la Rusca Montană, vor fi puse în funcţiune şi trei cuptoare de pudlaj.

Începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, datorită tehnicii învechite care se folosea, produsele fabricate aici au început să devină nerentabile. Societatea Unită Bistra-Ruschiţa îşi vinde, la 13 septembrie 1857, întreprinderile de la Ruschiţa, Rusca Montană şi Ferdinandsberg, Primei Societăţi de Mine şi Metalurgie – Erster Banater Siebenblirger Ververks Gesellschaft, cu sediul la Viena.

Odată cu trecerea anilor, interesul pentru uzinele de la Ruschiţa şi Rusca Montană începe să scadă, acestea devin tot mai nerentabile şi vor dispărea, rămânând doar uzina de la Ferdinandsberg.

Populaţia comunei Rusca Montană numără în prezent 2.389 de locuitori, majoritatea fiind români, alături de care mai trăiesc germani.

În localitate există o Şcoală cu clasele I-VIII, în centrul de comună, şi două Şcoli cu clasele I-IV, dintre care una la Ruschiţa. De asemenea, mai sunt două Grădiniţe şi o Bibliotecă comunală. Nu este lipsit de interes, chiar se recomandă celor care poposesc aici pentru câteva ore, să viziteze Muzeul „Peter Pan”. În centrul comunei se găsesc Căminul Cultural şi sediul Ocolului Silvic.

Pe raza comunei sunt cinci biserici. Se presupune că anterior actualei biserici, a mai existat una, deoarece Sfântul Antimis, găsit aici şi care se află la Muzeul Mitropoliei Banatului, avea inscripţionat „1786” şi aparţinea satului Ruskberg (Rusca Montană). Actuala biserică s-a ridicat în 1858 şi poartă hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. Pe lângă acest lăcaş de cult se mai găsesc o biserică catolică, două biserici baptiste şi una penticostală.

Deşi în trecut exista o cale ferată pe ecartament îngust, care făcea legătura între Rusca Montană şi Voislova, astăzi singura cale de acces între Rusca Montană şi DN 68, prin Voislova, este Drumul Judeţean 684, care este asfaltat, iar mijloacele de transport sunt fie personale, fie aparţin unor firme private în domeniu.

În ceea ce priveşte economia, până în 1989 se exploata aici minereu de plumb, la Rusca Montană existând şi o staţie de flotare, care însă polua foarte puternic râul Bistra. De asemenea, se exploata marmură la Ruschiţa. Dintre industriile „istorice” tradiţionale, amintim mineritul şi extracţia marmurei. Pe raza comunei îşi desfăşoară activitatea un număr de 42 de societăţi comerciale, cea mai importantă fiind Cariera de marmură de la Ruschiţa, apoi un număr mare de firme care se ocupă cu prelucrarea marmurei, comerţ şi alte servicii. Ca zone de dezvoltare, pot fi amintite dezvoltarea turismului şi valorificarea resurselor locale – minereuri, lemn, marmură, piatră. Continuă să citești

Peştere – înţelepciune şi eternitate

Precum cuvântul este o şoaptă dintr-o lume a nemărginirii, amintindu-ne că nu suntem singuri şi că dincolo de orice realitate înconjurătoare Divinitatea ne copleşeşte vorbindu-ne despre Taina Veşniciei, tot aşa statul este o rază caldă de înţelepciune şi eternitate. Atâta înţelepciune se aude murmurând din inima plină de iubire a gliei strămoşeşti! Totul este atât de grăitor… Totul este atât de adâncit în misterul înţelepciunii… De la apa care plânge, lustruind pietrele, murmurând clipe ale eternităţilor ascunse de veacuri, la copacul ce zâmbeşte ochiului veşnicii naturi, până la ţăranul ce adună în suflet florile de aur ale existenţei, totul îţi găieşte despre înţelepciune şi eternitate. Continuă să citești

Voiaj în istorie şi cultură

De la Teba, la Arachova

Teba, oraşul-stat puternic înfrânt în acelaşi timp cu Atena de către Filip de Macedonia, în bătălia de la Cherone, în secolul al IV-lea î.Hr., nu a păstrat nimic din gloria şi bogăţia sa trecută. S-au menţinut doar câteva rămăşiţe ale unui palat micenian, pe strada Pindar, şi ruinele unui castel medieval, în apropierea muzeului. Vestigiile cetăţii preistorice şi ale Palatului lui Cadmos, fondatorul Tebei, zac pe o colină în afara oraşului. Aici au fost descoperite tăbliţele ,,Linear B” şi peceţi din secolul al XIV-lea î.Hr.

Livadia e un oraş comercial modern şi punct de popas pentru vizitatorii aflaţi în drum spre Delfi ce nu trebuie să uite să guste aici specialitatea locală ,,souvlaki”. La picioarele colinei împodobite de un castel medieval, puţin mai departe de centru, se află un pavilion turistic şi restaurante în aer liber, la umbra platanilor imenşi. În faţa pavilionului se găseşte Grota oracolului Trophonios, celebră în antichitate. Oraşul Livadia este astăzi renumit pentru artizanatul său. Continuă să citești

La a patruzecea ediţie, ,,Hercules” – mai tare ca oricând

Înainte de-a descrie aspecte de la cea de-a patruzecea ediţie a Festivalului Internaţional ,,Hercules 2010”, vă prezentăm câteva date legate de Băile Herculane, despre care puţini ştiu că este una dintre cele mai vechi staţiuni balneare ale lumii, cu o ,,vârstă” atestată documentar de peste 1848 de ani. Situată pe Valea Cernei, la 5 km de principala arteră rutieră ce leagă vestul ţării de Bucureşti, D.N.6 (E.70) şi de calea ferată internaţională Bucureşti-Timişoara-Moraviţa, staţiunea este accesibilă pe calea fluvială a Dunării, fie dinspre est: Sulina – Galaţi – Drobeta Turnu Severin – Orşova, fie dinspre vest: Viena – Budapesta – Belgrad – Orşova. Aeroporturile cele mai apropiate se află la Caransebeş şi Timişoara. Staţiunea Băile Herculane este integrată în Parcul Naţional Valea Cernei – Domogled şi are o poziţie deosebit de pitorească. Aşezarea ei atractivă pe fascinanta Vale a Cernei, la o altitudine de 160 m, fiind situată pe aceeaşi paralelă cu Nisa şi Veneţia, îi conferă un climat agreabil, cu influenţe mediteraneene. Istoria Băilor Herculane se întinde pe o durată de aproape două milenii. Atestarea documentară a staţiunii datează din anii 153 e.n., fapt consemnat într-o tabulă votivă din Băi, dedicată ,,zeilor şi divinităţilor apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Poroponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimişi ca delegaţi romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, care, întorcându-se nevătămaţi, au ridicat acest prinos de recunoştinţă”. Aristocraţia Romei antice, impresionată de excepţionala putere tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, sosind în Dacia, a întemeiat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui ,,Hercules”. Continuă să citești