Get Adobe Flash player

Pagini de istorie

Goşci împărăceşci

Vizualizari: 10

Despre vizitele lui Iosif al II-lea, fiul împărătesei Maria Tereza, prin Banat s-a consemnat în mai multe scrieri ale unor cronicari, istorici şi cercetători. Scopul acestor vizite a fost de a vedea la faţa locului situaţia reală a acestui ţinut, prezentată trunchiat în rapoartele autorităţilor, sau contradictoriu faţă de jalbele care ajungeau să răzbată până la tron. Principala cauză a acestora a fost, totuşi, organizarea militară a Banatului, mai ales a graniţei cu Imperiul Otoman. În acest sens, Iosif al II-lea face prima sa vizită în Banat în anul 1765, după alţii 1766, apoi în 1770, întâlnindu-se cu autorităţile locale şi cu oamenii, militând pentru militarizarea localităţilor, în multe locuri fiind întâmpinat cu ostilitate, mai ales în cele din vecinătatea turcească. Anterior acestui demers, s-a făcut recensământul populaţiei, în vederea înrolării celor apţi în oastea împărătească, aceia care, prin vitejia lor, vor uimi pe marele Napoleon în una din luptele din Italia şi vor fi carne de tun în Primul Război Mondial. Concomitent, se face şi recensământul gospodăriilor, animalelor şi terenurilor, în vederea impozitării acestora, în scurt timp locuitorii ajungând să concluzioneze că a fost mai uşor jugul de lemn turcesc decât jugul de fier austriac. Continuă să citești

Caransebeşul, înarmat până-n dinţi

Vizualizari: 6

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a găzduit vineri, 22 septembrie, vernisajul expoziţiei itinerante „Evoluţia armamentului, din preistorie, până în zilele noastre”, cele 11.000 de obiecte, cu o vechime cuprinsă între 10.000 şi… Continuă să citești

Asistenţa socială la Caransebeş, între 1941-1948

Vizualizari: 0

Multe şi importante probleme au stat în sarcina autorităţilor din oraşul Caransebeş între anii 1941-1948: asigurarea unor condiţii de trai şi muncă refugiaţilor din Ardealul de Nord, apoi celor din Basarabia şi Bucovina, sprijinirea familiilor celor concentraţi sau aflaţi pe front, ajutorarea persoanelor sărace din oraş şi ajutorarea soldaţilor răniţi din spitalele militare amplasate în oraş.

La Primăria oraşului Caransebeş, fie pe posturi libere, fie pe posturi suprabugetate, au fost angajaţi refugiaţi din Ardealul de Nord, care îşi părăsiseră vechile locuri de muncă şi bunurile familiale. Unii dintre aceştia s-au confruntat cu probleme şi după stabilirea în Caransebeş. Angajat la Primărie şi primind o modestă locuinţă de serviciu chiar în incinta acesteia, refugiatului Gavril Ţoca i-au furat legionarii în zilele de 21-23 ianuarie 1941 puţinele lucruri care îi aparţineau, după ocuparea cu forţa a sediului administrativ. Primăria s-a văzut nevoită să-i acorde un ajutor bănesc de 600 de lei, în 4 februarie, pentru înlocuirea bunurilor sustrase. Continuă să citești

Paloarea unei veri uitate…

Vizualizari: 1

Vremurile te poartă uneori pe unde nici nu visezi, şi te readuc acolo de unde ai plecat. E un destin de la care nu te poţi abate.

Refugiaţii din Basarabia au fost prinşi de destin în volbura istoriei unor vremi vitrege, legaţi de aspiraţiile şi nădejdile tuturor românilor.

Îmi amintesc destul de bine. Era în vara anului 1944. În zona Ruscăi Montane nu erau obiective militare, decât industriale. De aceea, avioanele nemţeşti ne-au ocolit, deşi le priveam siluetele în văzduh, ascunşi fiind sub un podeţ din apropierea casei.

În acelaşi an, din cauza invaziei sovietice, întregul grup de cadre didactice de la Seminarul Teologic din Chişinău şi alţi refugiaţi au fost evacuaţi la Rusca Montană. Evacuarea Seminarului Teologic din Chişinău – Basarabia în acest colţ de ţară românească este deosebit de relevantă pentru cei interesaţi de istoria Basarabiei, pentru că ea oglindeşte cum nu se poate mai bine calvarul acestei bucăţi de pământ românesc.

Sub presiunea sovietică, toate bunurile şcolii – documente, bibliotecă, arhivă, mobilier şi altele – în grabă au fost încărcate într-un vagon, conform dispoziţiilor primite. Din capela Seminarului au fost evacuate obiectele de cult şi parte din iconostasul ei. Evacuarea s-a făcut cu mare responsabilitate, avându-se în vedere atât personalul de serviciu al şcolii, cât şi elevii, care au pornit spre destinaţia Rusca Montană din judeţul Caraş-Severin, localitate situată pe versantul sud-estic al Masivului Poiana Rusca, sub Vârful Padeş. Continuă să citești

Viaţa politică din Caransebeş, între anii 1944-1948

Vizualizari: 1

După o perioadă destul de lungă de inactivitate politică, impusă de dictatura regală a regelui Carol al II-lea şi continuată în timpul guvernării militare antonesciene, întoarcerea la democraţie era aşteptată ca un act firesc într-o ţară cu profunde valenţe democratice.

Reluarea vieţii politice în toamna anului 1944, când ţara se afla încă în război, dar şi cu puternice eşaloane militare sovietice pe teritoriul său, care se comportau ca trupe de ocupaţie, nu a fost un act facil, căci s-au ivit piedici şi contradicţii nebănuite.

În Caransebeş, situaţia nu diferea faţă de alte localităţi urbane din ţară.

Blocul Naţional Democrat din oraş era destul de activ în luna septembrie 1944 şi cuprindea membrii Partidului Naţional Ţărănesc – Maniu, Partidului Naţional Liberal, Partidului Social Democrat şi Partidului Comunist Român, acesta din urmă slab numericeşte, dar şi cu o influenţă redusă în mase. Blocul Naţional Democrat s-a implicat în măsuri privind aprovizionarea populaţiei cu alimente, dar şi a trupelor aliate în trecere prin oraş, a luat măsura ca anumite rechiziţii să fie repartizate echitabil pe străzi, şi să cultive bunele relaţii cu aliaţii, în interesul locuitorilor. Continuă să citești

Istoria Caransebeşului poartă un nume – Col. (r) Liviu Groza

Vizualizari: 0

Luni, 10 iulie, reputatul istoric caransebeşean Liviu Groza a împlinit 85 de ani. Printre alţi colegi, prieteni şi colaboratori, au ţinut să-i fie aproape la acest moment aniversar primarul Felix Borcean şi şefa sa de cabinet, Diana Ţârdea, directorul Casei de Cultură George Suru”, Ioan Cojocariu, precum şi Adrian Ardeţ, managerul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, iar senatorul Marcel Vela l-a felicitat la telefon.

După ce au închinat o cupă cu şampanie şi au vorbit despre trecutul, dar şi despre viitorul municipiului, Liviu Groza le-a mărturisit oaspeţilor că nu a crezut că va ajunge la 85 de ani, o vârstă extraordinar de frumoasă, cu multe realizări, şi nici la 56 de volume publicate. Sărbătoritul i-a spus lui Felix Borcean că, în momentul de faţă, lucrează la o nouă carte, Caransebeşul şi Marea Unire”, şi i-a adresat edilului o rugăminte. Mi-aş dori ca dv. să scrieţi prefaţa acestui volum, pentru că ea va apărea anul viitor, exact când se împlinesc 100 de ani de la acest eveniment, la care cea mai mare delegaţie care a participat din Banat, de 150 de persoane, a fost cea din Caransebeş. Am reuşit să-i găsesc nominal pe toţi aceia care au luat parte, din oraşul nostru, la Marea Unire, cu Steagul României, şi acest lucru trebuie scos în evidenţă. De ce să fim modeşti, şi să nu arătăm lumii că în Caransebeş s-a lucrat, s-a muncit pentru Marea Unire? Un capitol al cărţii este dedicat personalităţilor caransebeşene care au militat pentru înfăptuirea acestui act, cu fotografiile lor şi cu microbiografiile tuturor, în frunte cu Miron Cristea. Să nu uităm că în delegaţia de cinci persoane care a plecat la Bucureşti cu Rezoluţia Unirii s-au aflat şi doi caransebeşeni – Miron Cristea şi Cornel Corneanu. Caransebeşul a fost cineva!”. Continuă să citești

Partizanii bănăţeni, din nou în sala de judecată

Vizualizari: 0

După aproape şapte decenii, luptătorii anticomunişti din Munţii Banatului s-au întors în sala de judecată. De această dată, nu încătuşaţi, nu hăituiţi şi umiliţi de cozile de topor ale regimului comunist, ci eliberaţi de lanţurile trecutului în care erau condamnaţi la tăcere şi uitare. Iată că Dumnezeu a rânduit destinului lor, greu încercat, să nu fie zadarnic, iar faptele săvârşite să intre în istorie, ca exemple de demnitate şi patriotism.

Cu precădere, în primii ani ai regimului cârmuit de Gheorghe Gheorghiu-Dej, românii erau foarte uşor condamnaţi pentru curajul de a fi reacţionat împotriva tăvălugului sovietizării ţării, care atenta la proprietatea strămoşească, ameninţa cu distrugerea credinţa în Dumnezeu, viaţa tradiţională, în fapt tot ce reprezenta valoare naţională. Tocmai din asemenea motive, aceia au fost stigmatizaţi, rupţi cu brutalitate din mijlocul familiei şi al comunităţilor în care trăiau. Fiind condamnaţi de o justiţie numită „populară”, dar în realitate falsă, aservită intereselor statului comunist, ei au plătit cu viaţa sau cu ani grei de temniţă în închisorile şi lagărele de muncă forţată. Continuă să citești