Get Adobe Flash player

Interviu

Oana Pellea:

Vizualizari: 1124

Română de Teatru şi Film, şi a terminat studiile în promoţia 1984, la clasa prof. Sanda Manu; + este fiica Domnicăi Mihaela, născută Policrat, şi a actorului român Amza Pellea (7 aprilie 1931-12 decembrie 1983); + Joacă în limba română, franceză, italiană şi engleză; + în perioada 1984-1987 a fost actriţă la Teatrul din Piatra Neamţ; + a jucat la Teatrul Bulandra din 1987 până în 1999 şi a participat la numeroase turnee din America de Nord, America de Sud, Japonia şi Europa; + din 1999, Oana Pellea este liber profesionistă; + a primit de două ori titlul de ,,Cea mai bună actriţă de teatru din România“; + a interpretat 30 de roluri importante în teatru şi 20 în film.

Oana Pellea:

,,Drumul acesta numit viaţă se poate parcurge excepţional de frumos”

Cum a fost copilăria cu doi oameni minunaţi alături, aşa cum au fost părinţii dumneavoastră?

– Binecuvântarea vieţii mele sunt părinţii. Cum să fie copilăria? Rai, cu râsete multe, multă iubire, multă căldură, soare, şi cu bunici şi părinţi ideali. Copilăria mea e contul meu de fericire.

– Dragostea pentru actorie a fost un impuls sau a venit pe parcurs?

– Am mai povestit despre asta, şi cine vrea să afle amănunte le poate găsi în multe interviuri povestea apropierii mele de meseria de actor. Dragoste pentru actorie? Nu ştiu dacă ,,sufăr” de aşa ceva. Mie mie drag să dăruiesc,fie pe scenă, fie în cuvânt, fie în zâmbet, fie în privire. De drag, mie drag de viaţă, nu neapărat de actorie.

– Când v-aţi dat seama ce mare actor este Amza Pellea şi ce forţă are ş ice reprezintă el? Continuă să citești

,,Patriot este cel ce îşi respectă şi cinsteşte valorile neamului”

Vizualizari: 1266

Dialog cu poeta şi disidenta Doina Cornea

Doina Cornea este un opozant marcant al regimului comunist din ţara noastră. Pentru mine a fost o mare onoare şi, desigur, am simţit o deosebită plăcere să pot dialoga cu domnia-sa. Are o voce blândă, e mereu optimistă şi sigur nu face parte din categoria dezamăgiţilor, cu toate necazurile de care a avut parte. Nu sunt zgârcit, şi de aceea doresc să vă împărtăşesc bucuria trăită prin discuţia cu doamna Doina Cornea.

  • Credeţi, stimată doamnă Doina Cornea, că în fiecare dintre noi există un luptător, sau sunt şi unii oameni predestinaţi pasivităţii?
  • Nu există predestinaţi pasivităţii. Există doar voinţa omului de a nu trăi degeaba, de a face ceva pentru colectivitate, de a răspândi nişte idei. Dacă stăm pasiv şi ,,dormim”, ne degradăm. Lucrurile bune se învaţă în familie, la şcoală, sau aşa ar trebui. Din păcate, în şcoală se învaţă prea puţin în această direcţie. Poate de aceea societatea românească se află într-o degradare morală şi spirituală, în primul rând datorită învăţământului. Învăţământul comunist nu forma oameni, îi instruia, e adevărat, li se ,,băgau” în cap cunoştinţe, dar nimic care să îi formeze spiritual ca fiinţe umane, ca să trăiască pentru un anumit proiect de viaţă, într-un anumit ideal. Să nu ne îngustăm orizontul cunoaşterii, ci, dimpotrivă, să ne lărgim existenţa interioară. Să nu devenim mai mărunţi, mai mici, mai degradaţi. Astfel, omul de cultură la noi a fost înlocuit cu activistul. Omul religios – înlocuit cu un ideeolog. Religia înlocuită de ideologie. Degradarea e peste tot în lume, însă la noi e accentuată. Oamenii, în general, din toată lumea, cred în putinţa lor de a progresa, de a înainta spiritual, de a deveni într-adevăr nişte fiinţe care să se situeze pe o treaptă mai înaltă. Continuă să citești

,,Nu cred, ci sunt convins că, de fapt, comunismul este un lucru foarte rău“

Vizualizari: 991

S-a născut în 1923, la Gherla; + a fost militar de profesie, ofiţer de carieră, a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, în Răsărit şi în Apus; a fost rănit şi decorat; + în 1946 este dat afară din Armată datorită activităţilor sale anticomuniste; + în 1947 este arestat; + în 1948 ia calea exilului; + în 1951 emigrează în Statele Unite, unde devine jurnalist şi analist politic; este mai întâi crainic, redactor, şi apoi şeful Serviciului românesc al Postului de radio ,,Vocea Americii”; + din 1979 până în 1995 este analist şi prezentatorul programului ,,Actualitatea internaţională” şi director-asistent al Departamentului românesc la ,,Radio Europa Liberă“; + la microfon avea o voce inconfundabilă, cu o tăietură precisă, din care se citea o atitudine radical anticomunistă; + a lucrat timp de 44 de ani pentru ,,Vocea Americii“ şi ,,Europa liberă”, fiind cel mai longeviv comentator al emisiunilor în limba română care transmiteau din afara graniţelor; + este autorul volumului ,,Vocea Americii în România (1969-1978)”, Polirom, 1997; + a scris articole la reviste şi ziare, a dat interviuri la Radio şi TV.


Convorbire cu Mircea Carp, fost redactor la ,,Vocea Americii” şi Radio ,,Europa Liberă”

După ce am discutat de câteva ori la telefon cu domnul Carp, Continuă să citești

Arta adevarata nu va muri niciodata!

Vizualizari: 2134

Sculptorul Constantin Lucaci s-a născut la 7 iulie 1923, în Bocşa Română. E cunoscut mai ales pentru fântânile sale, sculpturile în piatră şi oţel, respectiv pentru diferite ansambluri monumentale combinate, inclusiv a celora de tipul fântânilor cinetice, dintre care cele din oraşele Reşiţa şi Constanţa sunt printre cele mai cunoscute şi apreciate. Aceste fermecătoare fântâni reînnoiesc tradiţia antică, formând adevărate jocuri de apă. Este laureat al Premiului Herder în 1984. De asemenea, a fost distins cu numeroase ordine şi medalii.

În Italia, la Pinacoteca Sanctuarului San Francesco din Paola, a fost inaugurată colecţia sculptorului Constantin Lucaci, un muzeu cu o parte din lucrările acestuia. Este singurul artist român care a beneficiat de un asemenea interes din partea unui organizator atât de prestigios. Intrată în custodia Vaticanului, această donaţie are toate şansele să fie admirată de acum înainte de milioanele de credincioşi care vor vizita sanctuarul şi locurile ce au fost martorele minunilor săvârşite de Sfântul calabrez.

  • Dialog cu sculptorul Constantin Lucaci

Am copilărit pe aceeaşi stradă cu sculptorul Constantin Lucaci, maestrul necontestat al sculpturii în oţel inoxidabil, ba chiar pe aceeaşi parte a străzii, la o distanţă de 300 de metri, dar şi de 30… de ani. Continuă să citești

,Am ales Teologia din dorinţa de a-l cunoaşte pe Dumnezeu”

Vizualizari: 947

S-a născut la 9 mai 1975; între 1994-1998 a urmat Facultatea de Teologie a ,,Universităţii

de Vest” din Timişoara, devenind licenţiat în Teologie ca preot şi profesor de Religie; între 1999-2003, profesor de Religie la Liceul ,,Traian Lalescu“ din Reşiţa; între 1998-2000 a fost diacon la Episcopia Caransebeşului; din anul 2004 este preot slujitor şi vieţuitor al Mânăstirii Vasiova, din cadrul Episcopiei Caransebeşului.

Cărţi publicate:

  • Meditaţii pentru contemporani, Ed. Marineasa, Timişoara, 2006;
  • Conceputul sentimentului de comuniune socială la Alfred Adler; o părere şi completare teologică/o abordare speculativă constructivă, Ed. Marineasa, Timişoara, 2008; În luna noiembrie 2008, cartea a fost distinsă cu „Premiul special al juriului“ la CONCURSUL NAŢIONAL DE PROZĂ „LIVIU REBREANU“, care a avut loc în judeţul Bistriţa-Năsăud;
  • Cuvinte vechi tâlcuite în timpuri noi, Ed. Agnos, Sibiu, 2009.

Ultimii şase ani cât am stat în România am lucrat ca dascăl la Liceul din Bocşa II, în

această perioadă Ion Petrică fiind elev şi terminând la această şcoală. Îmi aduc aminte că de multe ori în pauză discutam cu el pe diferite teme, iar în afara şcolii ne-am întâlnit de multe ori; locuiam destul de aproape unul de celălalt şi Ionică, aşa cum îi spun eu, este prieten cu fiul meu Claudio.

Părintele Ioanichie, cum este cunoscut în viaţa monahală, a făcut din Mânăstirea ,,Sfântul Ilie”, de la marginea Vasiovei lui Tata Oancea, o bucăţică de rai. Aici, la biserica din mânăstire, după o slujbă ţinută de părintele Petrică, oamenii se înalţă spre ceruri şi Dumnezeu coboară pe pământ. Continuă să citești

Pelerinajul Corului Catedral ,,Gheorghe Dobreanu”

Vizualizari: 1017

Sânta Mânăstire Moldoviţa (II)

Acoperişul Bisericii este în întregime din draniţă de brad. Epoca lui Petru Rareş, în afara elementelor tradiţionale, aduce inovaţii atât arhitectuale – pridvorul deschis şi tainiţa –, cât şi artistice: împodobirea bisericilor cu picturi exterioare. Astfel, epoca acestui domnitor înscrie o remarcabilă pagină în evoluţia artei moldoveneşti medievale. Meşterii care care au realizat Mânăstirea Moldoviţa făceau parte, probabil, din şcoala moldovenească a epocii.

Prin însemnătatea istorică, valoarea artistică, prin arhitectura şi pictura ei originală, prin coloritul viu şi prospeţimea picturii ce îmbracă întreaga biserică, înfruntând clima neprielnică şi aspră a nordului Moldovei, Biserica Mânăstirii Modoviţa reprezintă o bijuterie a artei medievale româneşti, în salba de biserici bucovinene unice în lume, a căror faimă a depăşit de multă vreme graniţele ţării. Continuă să citești

,,Pentru mine, doina este cântecul sufletului” (II)

Vizualizari: 3220

Andreea Voica:

,,Pentru mine, doina este cântecul sufletului” (II)

  • Crezi că familia poate juca un rol în formarea unui artist?
  • Cu siguranţă, familia joacă un rol important în formarea unei persoane, indiferent ce doreşte să ajungă în viaţă acea persoană, atâta timp cât alegerea aparţine persoanei în cauză. Dacă vorbim despre formarea unui artist, atunci rolul familiei ar trebui să fie unul de sprijin şi încurajare. Din păcate, în ziua de azi prea mulţi vor să fie ,,artişti“, şi prea mulţi părinţi fără simţul realităţii îşi încurajează odraslele să devină ,,artişti“, chiar dacă le lipseşte elementul principal: talentul. Cu talentul ori te naşti, ori nu te naşti, ori îl ai, ori nu îl ai. E simplu şi contrar a ceea ce cred unii – el, talentul, nu se poate cumpăra, nu se poate învăţa, nu se poate dobândi în niciun fel. Nu de puţine ori am fost abordată de părinţi care mi-au spus: Doamnă Andreea, plătesc oricât ca să-mi învăţaţi copilul să cânte cum v-a învăţat mama dumneavoastră. Degeaba le explic eu că atunci când nu ai fost dăruit cu talent nu se poate învăţa nimic, şi că pe mine mama nici nu m-a învăţat şi nici nu m-a împins vreodată pe drumul muzicii populare. Iar eu, la rândul meu, nu aş alege niciodată pentru copiii mei; nu înseamnă că dacă eu şi Deian cântăm, şi copiii noştri ar fi neapărat talentaţi şi ar trebui să facă acelaşi lucru. Însă, acolo unde există într-adevăr talent, familia şi părinţii mai ales ar trebui să recunoască acest lucru şi să facă tot ce le stă în putinţă pentru ca acel talent să nu se irosească. Continuă să citești