Get Adobe Flash player

Documentar

Obsesia timpului

Vizualizari: 123

În 29 august 2017, în grădina Jompanilor, din Marga, un necunoscut, foarte cunoscut, dr. Romulus Pârvu, mi-a oferit o carte – „Întoarcerea în timp”. Era înaintea lansării de public şi intenţionam să scriu un „semnal editorial”, însă, datorită unor evenimente personale, nu mi-am onorat intenţia.

Pe dr. Pârvu şi familia Domniei Sale îi cunoşteam ca oameni integri şi intelectuali respectabili din oraşul în care eu am profesat un sfert de veac; altfel, oameni cu care te saluţi şi… cam atât! Şi tocmai pentru că nu cunoşteam preocupările de estetică literară ale domnului Pârvu, am fost surprins.

Dar iată că, în 2018, dr. Pârvu editează un nou volum de proză: „Trei sau cinci vieţi?”.

Aşa că mi-am zis cu fermitate: „- Ei, Bădie, n-o să-mi mai scapi: te voi lua în cleştele criticii!”.

Şi, uite aşa, de la una la alta, vrând-nevrând, autorul nimereşte în ţepuşul peniţei critice, deoarece o carte publicată nu mai este exclusivamente a scriitorului, ci este cu desăvârşire a cititorului! Continuă să citești

Maria Tudor, moaţa care şi-a trait viaţa ca pe un cântec

Vizualizari: 705

Ne risipim amintirile prin ţărâna timpului, contopindu-ne cu însuşi timpul pe care îl ducem ostentativ în desaga vieţii, opintindu-ne să răzbim pe acel urcuş al destinului. Cei trăitori la munte sunt predestinaţi, parcă, să fie mai aproape de Dumnezeu, dar şi mai ocrotiţi de verdele veşnic al locului. Cea despre care încerc să îmi găsesc gânduri frumoase pentru a aduce vorbire despre o viaţă începută în verdele Ţării de Piatră a Apusenilor, în micul orăşel Brad, petrecută apoi în cântec, adevăr şi credinţă, Maria Tudor, şi-a trăit viaţa în cântec, un cântec al trăirilor ei, o adevărată comoară de suflet a moaţei pe care o întruchipa prin făptură, glas, vorbă şi strai.

Numele ei, Maria, de care era tare mândră, rămâne imortalizat în şiragul de perle al folclorului românesc, într-un cântec pe care ea îl cânta cu atâta bucurie şi mândrie – „Mi-a dat numele Maria”. De asemenea, locurile ei dragi şi le cânta cu atâta patos, dând strălucire şi identitate cântecului moţesc, prin neasemuitele ţarini, cântate în stil pur al locurilor umbrite de verdele veşnic al falnicilor brazi ai Apusenilor. Nimeni, dar nimeni nu va mai cânta cu atâta putere şi dăruire ţarinile moţilor ei. Cu siguranţă, acolo, în ceruri, îl va seconda pe marele Felician Fărcaşu, pe care Maria l-a divinizat şi l-a preţuit. În ţinutul Bradului, încă mai răsună glasul taragotului lui Pera Bulz, despre care Maria spunea cu mândrie: „Pera e de-al meu de-acasă, şi, când îl ascult, parcă aud glasul părinţilor mei”. Maria şi-a urmat firul destinului, urcând de tânără pe scena Casei de cultură din Brad, fiind solista Ansamblului „Doina Crişului”, iar cântecul a dus-o pe marile scene ale ţării, unde, la Caransebeş, şi-a cunoscut jumătatea, tot pe scenă, şi el slujitor al cântecului, cu care a trăit o viaţă în cântec. Soţul, bănăţean fiind, devine şi ea solistă angajată a Ansamblului „Doina Banatului” din Caransebeş, dar Maria, cântând aici, în inima Banatului, doar cântecul ei moţesc, dintr-o „încăpăţânare” uşor înţeleasă, chiar dacă glasul o ajuta să cânte orice altă zonă a ţării, a rămas moaţă prin sorgintea ei. Continuă să citești

Democraţia, ca sistem de guvernare

Vizualizari: 388

Ştiinţa politică elenică ne-a transmis unele expresii care au primit un înţeles tradiţional. Astfel, numim şi astăzi monarhie sistemul de guvernare în care un singur om (monos) conduce, oligarhie sistemul în care un număr restrâns de persoane (oligoi) guvernează, şi democraţie sistemul în care poporul (demos) exercită puterea suverană.

Democraţia este o noţiune politică, iar demofilia, ce înseamnă iubire de popor, este o stare afectivă, o noţiune psihologică. Evident, aceste expresii antice scot în evidenţă numai nota dominantă şi pe cea caracteristică ale diverselor sisteme politice, fără a cuprinde realitatea în toată complexitatea ei. Unii gânditori moderni au încercat, fără mult succes, să formuleze alte definiţii, diferite de cele antice. Iată, bunăoară, definiţia lui J. Barthelemy: „Democraţia este sistemul în care cel mai mare număr posibil de membri ai grupului participă, în modul cel mai direct posibil, la gestiunea intereselor comune” (Valeur de la liberté). Alţii, mai sceptici, spun că „Democraţia este sistemul prin care se încearcă de a face poporul să creadă că se guvernează el singur”. Continuă să citești

Timotei Popovici, compozitorul ca o statuie vie

Vizualizari: 373

Timotei Popovici stăruie încă viu în sufletul nostru, poate mai viu decât alţi intelectuali ai vremii. Şi acum, încă ne hrănim cu minunatele sale compoziţii muzicale. Pentru aceste lucruri, ne-a rămas însemnat în suflet ca o adevărată personalitate morală.

Deşi a fost suferind aproape toată viaţa, el îi domina fizic pe cei din jur. Înalt de statură, păşea rar şi solemn. Conform relatărilor foştilor săi studenţi, gesticula cu sobrietate, atât la catedră, cât şi în conversaţii sau când dirija. Era de o blândeţe rară, părând uneori o statuie vie.

Cuvântul său transmitea o forţă psihică pătrunzătoare. Vocea sa bas-baritonală dădea vorbirii o notă de distincţie şi de solemnitate permanentă. Articula cuvintele rar, aproape silabic.

Forţa sa psihică, adică intensitatea şi debitul energiei sale, a dominat toate laturile personalităţii sale, inclusiv cea pedagogică şi artistică. Aceste însuşiri aveau să determine mai cu seamă dimensiunea moral-creştină a lui Timotei Popovici. Continuă să citești

Aspecte ale vieţii social-politice din Caransebeş, în perioada ianuarie 1941 – mai 1944

Vizualizari: 450

Evenimentele politice din România, dintre 14 septembrie 1940-21 ianuarie 1941, au confirmat faptul că se încercase prin toate mijloacele posibile instaurarea unui regim politic de tip fascist.

Intervenţia în forţă a Armatei Române, între 21-23 ianuarie 1941, când legionarii au ocupat sedii ale unor instituţii centrale, judeţene şi locale, a dat o lovitură puternică Mişcării legionare, mai ales că Ion Antonescu, în calitatea sa de conducător al Statului, avea şi sprijinul Germaniei, garantat de însuşi Adolf Hitler, urmare întâlnirii dintre aceştia, din 14 ianuarie 1941.

Imediat după înfrângerea Rebeliunii legionare, soldate cu morţi şi răniţi în rândurile Armatei, atât în Bucureşti cât şi în ţară, generalul Ion Antonescu s-a adresat Ţării printr-un apel prin care a îndemnat la ordine, linişte şi la depunerea armelor din partea tuturor posesorilor. Continuă să citești