Get Adobe Flash player

Iepuraşul i-a luat 3 puncte Caransebeşului

Vizualizari: 71

Viitorul 1913 Caransebeş – AS Oraviţa 2-3 (0-2)

În Vinerea Neagră, respectiv 6 aprilie, Viitorul Caransebeş a jucat, în etapa a XVII-a a Ligii a IV-a, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, cu AS Oraviţa. În urmă cu câteva zile, tehnicianul gugulan Ion Bica anticipa că va fi un meci greu pentru elevii săi, dar probabil nu s-ar fi gândit niciodată că echipa sa va fi învinsă de aşa manieră.

Mai tehnici decât adversarii lor, jucătorii caransebeşeni au fost clar dezvantajaţi de starea terenului, meciul disputându-se pe o ploaie măruntă şi rece, care nu a contenit nici măcar o secundă pe parcursul celor 90 de minute. Gazdele au avut prima ocazie în chiar minutul 1, şutul lui Neagu, de la 18 metri, la rădăcina barei drepte a porţii apărate de Simeria, fiind respins cu dificultate în corner de goal-keeper-ul orăviţean.

Oaspeţii n-au stat prea mult pe gânduri şi, după doar două minute, au răspuns cu aceeaşi monedă – şut excelent de la 40 de metri Purea, scos printr-o intervenţie spectaculoasă, de sub bară, de Birăescu.

Gazdele au mai irosit o ocazie de a deschide scorul în minutul 5, când Neagu, aflat pe partea stângă, a intrat în careu driblând tot ce i-a ieşit în cale, însă, când să finalizeze, s-a încurcat cu coechipierul său Nicoară şi le-au dat astfel timp fundaşilor orăviţeni să îndepărteze pericolul. Caransebeşenii au trecut din nou pe lângă gol în minutul 18, când Avramovici a găsit excelent un culoar prin apărarea oaspeţilor, l-a angajat cu o pasă perpendiculară pe Imbre, însă şutul acestuia, de la limita careului, spre colţul stâng al porţii lui Simeria, a trecut milimetricpe lângă ţintă.

Şi dacă gazdele au ratat cu nonşalanţă, orăviţenii nu s-au jucat cu ocaziile, astfel că, în minutul 23, după o degajare lungă a lui Simeria şi o deviere după un duel aerian, mingea a ajuns la Băcilă, jucător de 42 de ani, care l-a simţit puţin ieşit din poartă pe Birăescu şi a trimis un şut cu boltă de la 25 de metri, deschizând scorul. În minutul 33, oaspeţii au beneficiat de o lovitură liberă de la 35 de metri, Caşeru a trimis spre poartă pe jos, înşelător, iar Băcilă, aflat într-un buchet de jucători undeva la 10 metri, a deviat balonul pe lângă Birăescu, majorând astfel avantajul echipei sale pe tabela de marcaj.

Gazdele puteau reduce din handicap în minutul 36, când Neagu a executat o lovitură liberă obţinută de Stoichescu la 30 de metri, însă şutul acestuia, plasat, în stânga portarului, a fost respins de Simeria. Gugulanii au mai trecut o dată pe lângă gol în minutul 41, când Bălan a centrat pe jos de pe aripa stângă, şutul lui Stoichescu, de la doar 10 metri, trecând peste transversala porţii orăviţene.

Echipa antrenată de Ciprian Macovei putea să-şi majoreze avantajul în minutul 44, când Cârdu a primit mingea undeva la 20 de metri, l-a observat din nou ieşit pe Birăescu şi a încercat un lob, însă mingea a trecut la câţiva centimetri de poarta gugulană.

Ultima fază importantă a primei reprize s-a consemnat în minutele de prelungire, atunci când Neagu l-a angajat pe partea dreaptă pe Imbre, acesta a centrat la semiînălţime, Simeria a respins din plonjon, însă doar până la Neagu, care, de la 18 metri, a şutat puternic, însă goal-keeper-ul orăviţean a reuşit să devieze în corner.

Gugulanii au ieşit mult mai motivaţi de la vestiare, prima fază de atac din partea a doua consemnându-se în minutul 50, când Imbre a centrat de pe dreapta, portarul Simeria a respins în faţă, iar Stoichescu, de la doar 10 metri, a trimis puternic peste poarta orăviţeană.

Frustraţi, probabil, că nu reuşesc să marcheze, jucătorii echipei gazdă au început să intre mai tare la minge, faulturile înmulţindu-se, iar nervii au erupt de câteva ori, fiind nevoie de intervenţia centralului Chitucea pentru a linişti spiritele.

Băieţii antrenaţi de Ion Bica au mai trecut o dată pe lângă gol în minutul 68, când Neagu a driblat cam tot ce i-a ieşit în cale la 25 de metri, i-a trimis în stânga lui Negrei, şutul acestuia din colţul careului nimerind bara stângă a porţii apărate de Simeria.

Orăviţenii şi-au mărit avantajul în minutul 71, atunci când C. Covaci a scăpat spre poarta lui Birăescu şi, deşi talonat de Avramovici, a reuşit să trimită plasat, în colţul drept al porţii gugulane. Oaspeţii puteau să-şi mărească avantajul în minutul 78, când C. Covaci i-a pasat bine lui Hulpan, pe aripa stângă, şutul înşelător al acestuia, de la 20 de metri, ducându-se puţin peste poarta lui Birăescu.

Gazdele au redus din handicap în minutul 83, prin Neagu, care a transformat lovitura de la 11 metri dictată de Cristian Chitucea după henţul în careu comis de Caşeru. Scorul final a fost stabilit de acelaşi Neagu, care, în minutele de prelungire, a trimis un şut imparabil, sub bară, de la 6 metri, la care Simeria nu a mai avut ce face.

Viitorul Caransebeş: C. Birăescu, G. Negrei, Al. Nicola, A. Neagu, C. Nicoară (min. 46, C. Bloju), N. Imbre, Al. Avramovici, P. Stoichescu (55, Al. Ciucur), O. Bălan, M. Mariţescu, Gh. Valuşescu; rezervă: D. Socaci. Antrenor, Ion Bica.

AS Oraviţa: N. Simeria, C-tin Covaci (82, A. Răţoi), C. Covaci, C. Sârbu, O. Băcoi, C. Chiriac (52, Al. Burcuşel), B. Purea, C. Caşeru, D. Preoteasa, I. Cârdu (82, F. Halas), I. Băcilă (75, I. Hulpan); rezerve: D. Sârbu, C. Chifa. Antrenor, Ciprian Macovei.

A arbitrat la centru Cristian Chitucea, din Reşiţa, asistat la cele două linii de Dorian Erdei şi Cristian Buzzi, ambii din Oţelu Roşu.

Observator: Sorin Costachi (Caransebeş).

Sorin ROGOZ