Get Adobe Flash player

Banca Mondială, în vizită la Caransebeş

Vizualizari: 155

O delegaţie a Băncii Mondiale, compusă din şapte persoane şi condusă de Tatiana Proskuryakova, şeful Biroului România al acestei instituţii, s-a aflat miercuri, 14 martie, la Caransebeş, unde au avut loc o serie de discuţii cu primarul municipiului, Felix Borcean, după care cu toţii s-au deplasat în zona de barăci din Balta Sărată, dar şi la Primărie, în Centrul civic, vizita încheindu-se la Casa de Cultură „George Suru”.

A fost o vizită pe cât de surprinzătoare, pe atât de benefică, pentru că, la început, nici nu am ştiut scopul venirii delegaţiei Băncii Mondiale, dar am avut o discuţie prietenească şi extrem de deschisă cu cei şapte reprezentanţi ai instituţiei, care au dorit să afle detalii despre Caransebeş, despre planul de dezvoltare, despre diversele activităţi care se desfăşoară în oraş. Oaspeţii noştri s-au interesat şi despre perspectivele de dezvoltare ale municipiului, dar i-au interesat şi problemele cu care ne confruntăm, ca şi municipalitate, în cadrul celor două ore de discuţii fiind abordate, cred, toate aspectele, atât cele pozitive, dar mai ales cele negative, între acestea numărându-se situaţia Spitalului Municipal de Urgenţă, cea a comunităţilor defavorizate, în acest sens deplasându-ne în cartierul Balta Sărată, pentru a vedea la faţa locului cum trăiesc aceşti oameni şi care sunt oportunităţile şi posibilităţile de reintegrare în societate şi de dezvoltare a acestor comunităţi”, a spus edilul municipiului. 

Vom reveni cu amănunte.

Sonia BERGER