Get Adobe Flash player

Datornicii la Primăria Caransebeş , „protejaţi” de lege

Vizualizari: 143

În cadrul şedinţei Consiliului Local Caransebeş din data de 30 ianuarie, social-democratul Gavrilă Ardelean a solicitat să i se pună la dispoziţie o listă cu firmele care sunt datoare la Primărie şi, de asemenea, cu sumele pe care administraţia locală le are de recuperat de la acestea. Conform declaraţiilor directorului economic al Primăriei, Horia Irimia, aceste date nu pot fi făcute publice, deoarece, prin lege, sunt considerate secret fiscal.

După şedinţă, primarul Felix Borcean a declarat că nu va face rabat de la lege, dar, în opinia lui, o evidenţiere a celor care au datorii ar fi benefică. „Eu vin din mediul şcolar, unde nu există secrete, adică notele elevilor, situaţia şcolară, este publică, este consultabilă prin intermediul catalogului, aşa că nu văd de ce situaţia agenţilor economici ar fi una de mascat sau ascuns. Eu sunt pentru evidenţierea celor cu datorii, pentru că, până la urmă, nu este cinstit faţă de cei care procedează în mod corect. Dar, dacă legea spune că este altfel, eu am să mă conformez. Faptul că eu am acces la aceste date este una, iar a le face publice este cu totul altceva”.

Întrebat dacă e de părere că demersul social-democraţilor a fost de bună-credinţă, Felix Borcean a răspuns că el nu-l consideră aşa. „Dar, pe de altă parte, cred că în acest carusel al datornicilor nu se află doar firme liberale sau doar firme PSD-iste. Cred că sunt şi din unele, şi din altele, aşa că, dacă acest demers s-ar materializa, cred că am avea surprize mari. Mă voi interesa şi voi prezenta o situaţie a acestor datornici, nu la modul concret, ci doar în anumite limite”, a mai spus edilul municipiului.

Bianca METEŞ