Get Adobe Flash player

2018 – un an bun pentru angajaţi, dar prost pentru Primărie

Vizualizari: 295

După şedinţa extraordinară a Consiliului Local Caransebeş, care a avut loc la sfârşitul anului trecut, când aleşii municipali au şi fost colindaţi de un grup de copii, după care au aprobat cu unanimitate de voturi cele trei proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi, primarul Felix Borcean a făcut o serie de precizări privind bugetul pentru anul 2018. Conform declaraţiilor edilului, acesta va fi afectat într-o oarecare măsură de aplicarea Legii salarizării unitare, aproape cu echivalentul bugetului de care municipiul a dispus pentru investiţii în 2017. „Asta nu înseamnă, însă, că nu vom mai avea investiţii în anul care urmează. Bugetul va fi recreionat astfel încât toate capitolele bugetare să fie cât mai echilibrate”, a mai spus edilul.

Felix Borcean a adăugat că a avut o rază de speranţă în momentul în care, în Comisiile de finanţe din Parlament, s-a discutat, şi chiar a trecut amendamentul propus de UDMR, însă toate speranţele s-au spulberat după votul în plen.

2018 va fi un an mai sărac. Păcat, fiindcă este anul Centenarului Unirii, când, măcar pentru acest lucru, bugetele comunităţilor locale trebuiau să rămână neafectate de aceste măsuri”, a mai spus primarul municipiului.

Referindu-se la noua Lege a salarizării, Felix Borcean a adăugat că, din acest punct de vedere, 2018 va fi un an bun pentru angajaţii din administraţie, dar va fi un an prost pentru Primărie. „Cu asta cred că am spus totul, în sensul că vor fi creşteri salariale, nu spectaculoase, undeva în jur de 6 la sută, am calculat noi, pentru fiecare angajat, în funcţie de salariul fiecăruia, dar va fi un an prost pentru Primărie, fiindcă bugetele comunităţilor locale vor fi afectate destul de sever în urma acestor măsuri”, a mai spus edilul.

Surse suplimentare pentru consolidarea bugetului nu există, deoarece impozitele şi taxele pentru cetăţeni nu se vor mări, hotărârea fiind votată de consilierii locali în prima jumătate a anului trecut. „Probabil că, în 2019, va trebui să reconsiderăm cunatumul taxelor şi impozitelor, dar, pentru anul 2018, nivelul lor rămâne acelaşi, cu mici excepţii, respectiv autovehiculele de mare tonaj, care vor fi taxate suplimentar, dar aici este vorba de o Hotărâre de Guvern”, a mai spus Felix Borcean.

Sonia BERGER