Get Adobe Flash player

Să învățăm să fim responsabili

Vizualizari: 144

Responsabilitatea îşi ia fiinţa din iubirea faţă de cei dragi, faţă de semeni, faţă de talantul primit de la Dumnezeu. Cei responsabili sunt aceia care pun suflet în tot ceea ce fac, sunt corecţi, iubesc adevărul și îşi respectă cuvântul dat. Ei lasă urme adânci peste tot, prin bunătatea şi dăruirea lor. Ei sunt aceia care zilnic caută în lutul fiinţei lor şi se amestecă cu ei înşişi până se regăsesc mai puternici, până găsesc alte şi alte oportunităţi de a ajuta, de a-şi face datoria.

Primul pas spre responsabilitate ar trebui să-l învăţăm de la grija ce ne-o poartă Bunul Dumnezeu, cel care a creat lumea nevăzută şi lumea văzută. El a creat totul cu responsabilitate, a creat totul bine: „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune“ (Facere 1, 31). Pe urmă, a purtat de grijă creaţiei cu toată responsabilitatea şi dragostea.

Al doilea pas spre responsabilitate ar trebui să-l învăţăm în familia noastră. Părinţii au responsabilitatea de a-şi creşte şi educa copiii pe care i-au dobândit cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Copiii, la rândul lor, trebuie să asculte de părinţi, fiindcă nu există părinte care să nu dorească binele copilului său: „Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră. Sau de va cere peşte, oare el îi va da şarpe“ (Matei 7, 9-10).

Responsabilitatea faţă de aproapele constă în a-i acorda respectul cuvenit, a-l ajuta la nevoie, a-i fi mereu aproape, încurajându-l cu liniştea şi iubirea din sufletul tău.

Faţă de talantul primit de la Bunul Dumnezeu, trebuie să nu uităm să fim responsabili, aşa că fiecare la locul de muncă, şi nu doar acolo, în toată fapta ce o săvârşeşte, trebuie să fie cu mare atenţie, să pună suflet în tot, ca totul să fie bine făcut.

La o oră de dirigenţie, cu aproximativ douăzeci de ani în urmă, pe când activam şi ca profesor de educaţie moral-religioasă, am cerut elevilor să deseneze pe o coală de hârtie un simbol care să-i reprezinte. După ce fiecare a desenat ce a simţit, am interpretat cu fiecare în parte obiectul ales de ei ca reprezentare a propriei lor fiinţe. O elevă a desenat un fluture şi am întrebat-o de ce a ales tocmai acest simbol, şi nu a ştiut să-mi răspundă, dar, în momentul în care am început să comunic cu ea despre fiinţa fluturelui, a recunoscut că o reprezintă: fluturele e fragil, sensibil, frumos, alege lucrurile înţelepte ale vieţii, polenul din flori. Alt elev a desenat un porumbel, dar nici acesta, ca de altfel toţi elevii, nu a ştiut de ce a ales acel simbol şi nu altul, fapt pentru care am comunicat cu fiecare în parte despre însemnătatea celor reprezentate de ei. Elevul ce a desenat un porumbel era un elev blând şi a înţeles că blândeţea porumbelului aducător de pace şi linişte îl reprezintă. Un elev a desenat nişte munţi, reprezentând statornicia în tot ceea ce face. Un altul a desenat o albină, simbol a înţelepciunii şi hărniciei. Un altul a desenat o căsuţă şi nişte oameni strânşi în jurul focului, reprezentând importanţa familiei pentru el. Altul a desenat nişte flori cu capul plecat şi nişte copaci cu crengile vitregite de frunze şi roade, ajungând la concluzia că este instabil emoţional, trist şi nu ştie ce îşi doreşte de la viaţă. O fetiţă a desenat o pisică, recunoscând că adesea e linguşitoare. Un băieţel a desenat o pensulă, nişte culori şi un chip de om alcătuit din diferite obiecte, ochii – stele, părul – o carte, nasul – o frunză, gura – o felie de pepene, bărbia, în loc de gropiţă, avea o inimă mare, deschisă, şi am concluzionat împreună cu el că este un îndrăgostit de creaţie şi idealul lui în viaţă este să devină un pictor ce doreşte să redea simbolic toate miracolele acestei vieţi, toată profunzimea fiecărei clipe. Fiecare elev din clasă a desentat ceva diferit, niciun simbol nu a mai fost regăsit în lucrarea altuia. Acest lucru a scos în evidenţă că fiecare elev are o personalitate diferită. Problema este că noi, adulţii, profesori, părinţi, trebuie să ştim să ne apropiem de sufletul fiecărui elev, să-i descoperim eul, să-l îndrumăm să şi-l descopere şi, mai apoi, să fie responsabil în tot ceea ce face.

Personalitatea fiecăruia se conturează încă din pruncie, şi tot de atunci învăţăm să fim responsabili faţă de tot ceea ce intenţionăm să facem.

Până şi natura are responsabilitatea ei faţă de comuniunea cu omul, animalele, păsările, insectele etc. „Apoi a zis Dumnezeu: Să dea pământul din sine verdeaţă: iarba, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ! Şi aşa a fost“ (Facere 1, 11). Din rodul pământului se hrăneşte toată făptura.

Tot ceea ce scâteiază în jurul nostru îşi cunoaşte misiunea.

Tot aşa şi elementele cosmice – soarele nu uită să răsară şi să încălzească pământul, luna şi stelele nu se dau înapoi de la a îmbrăca noaptea în lumină, norii nu uită să îşi scurgă lacrimile spre rădăcina pământului, dar şi elementele terestre – pământul nu întârzie să-şi dea rodul lui, fiecare rod fiind hrană sau medicament. Natura îşi ţese energia vie responsabilă faţă de tot ceea ce s-a plămădit din fiinţa ei.

Trandafirul nu uită să-şi ţeasă spinii pentru a se putea proteja, vântul nu întârzie să ajute împreună cu insectele la polenizarea plantelor, pasărea nu întârzie să-şi întărească aripile prin mişcarea zborului pentru a putea migra în locuri prielnice supravieţuirii, mugurii nu întârzie în a înfrunzi, înflori şi a aduce rod, iarba nu uită să îmbrace pământul, să oxigeneze atmosfera şi să hrănească animalele.

Şi micile vietăţi sunt responsabile în toată munca lor, şi am putea privi spre exemplu la albină, cu câtă iscusinţă îşi organizează familia, culege nectarul din universul florilor, bun arhitect clădeşte fagurii, creşte puietul, menţine curăţenia şi sănătatea stupului, îşi apără familia de duşmani.

Animalele nu uită să îşi hrănească şi să îşi crească puii, îndrumându-i să se ferească de pericolele ce i-ar putea pândi. Animalele sălbatice îşi învaţă puii să supravieţuiască şi să devină puternici.

Omul trebuie să privească cu atenţie la tot ceea ce îl înconjoară şi să înveţe să fie responsabil în toate, să fructifice fiecare clipă a vieţii lui.

Ion TURNEA

Lasă un răspuns