Get Adobe Flash player

La mulţi ani, „C.D. Loga”!

Vizualizari: 99

Sute de elevi, dascăli, reprezentanţi ai administraţiei locale, ai altor instituţii din municipiu, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Casei Corpului Didactic Caraş-Severin, dar şi foşti profesori sau absolvenţi, au umplut miercuri, 1 noiembrie, Sala de sport a Colegiului Naţional „C.D. Loga” din Caransebeş, cu ocazia sărbătoririi patronului spiritual al acestei unităţi de învăţământ.

Cu acest prilej, au fost organizate în respectiva locaţie centre de prezentare a liceului, care au ilustrat profilele vocaţional şi cu predare intensivă în limba germană, precum şi puncte specifice activităţilor extraşcolare – Impact Vox, LogaRitm, lectură, teatru şi dezbateri.

Ca o şcoală care se respectă, „C.D. Loga” are şi un imn, după interpretarea acestuia de către corul dirijat de prof. Ioan Drăghina, prof. Gabriela Pfeiffer, directorul colegiului, înmânând diplome foştilor absolvenţi care, prin activităţile pe care le desfăşoară în prezent, fac cinste acestei instituţii de învăţământ cu o vechime de peste 400 de ani.

Nu mai consider demult Colegiul «C.D. Loga» ca o şcoală concurentă, pentru că din postura în care mă aflu sunt pentru dezvoltarea tuturor unităţilor de învăţământ, iar cel mai recent exemplu în acest sens îl constituie faptul că, în acest mandat, cel mai mult pot să spun că m-am ocupat de acest liceu, prin finalizarea investiţiei în sala de sport, în care se şi desfăşoară această activitate, cantina, internatul pentru elevi şi imobilul destinat profesorilor. De asemenea, în preajma festivităţii care a marcat deschiderea anului şcolar am finalizat parţial curtea interioară”, a spus primarul Felix Borcean.

Edilul a adăugat că, în mijlocul elevilor şi profesorilor, se simte mai confortabil decât la Primărie şi le-a recomandat acestora să-şi păstreze prospeţimea şi să rămână în continuare fideli scopului pe care şi l-au fixat în viaţă. „Una dintre dorinţele, şi nu doar a mea, ci cred că a întregului oraş, este aceea de a da o faţă nouă acestui colegiu şi sper ca anul viitor, cu atât mai mult cu cât sărbătorim Centenarul Marii Uniri, şi această unitate de învăţământ să arate la fel de bine cum arată şi şcoala «rivală», Colegiul Naţional «Traian Doda»”, a mai spus Felix Borcean.

Prof. Gabriela Pfeiffer le-a vorbit celor prezenţi despre faptul că întreg corpul profesoral îşi doreşte performanţe cât mai multe pentru elevii care învaţă aici, iar fostul director al colegiului, Nicolae Grindeanu, s-a referit la obligaţia dascălilor de a continua linia ascendentă trasată de predecesorii lor.

Sonia BERGER

Lasă un răspuns