Get Adobe Flash player

Problema gunoaielor agită iarăşi spiritele în Consiliul local

Vizualizari: 115

Dacă atunci când s-au luat în discuţie proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local Caransebeş lucrurile au decurs aproape normal, situaţia s-a schimbat când s-a ajuns la capitolul întrebări-interpelări. Aici, liderul grupului social-democrat, Florin Bogdea, a venit cu propunerea ca, având în vedere faptul că prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Nr. 48 se modifică OUG 96/2005, în sensul că taxele prevăzute privind Fondul de mediu se suspendă până la 1 ianuarie 2019, la Caransebeş să se renunţe la acea taxă de 80 de lei percepută pentru o tonă de deşeuri, iar operatorul de salubritate să revină la vechile tarife, practicate până la intrarea în vigoare a respectivei taxe. Susţinut de colegii săi social-democraţi, Florin Bogdea a cerut alinierea tarifelor practicate la Caransebeş cu cele percepute în celelalte oraşe din judeţ. Mai mult, el a solicitat şi alte măsuri, cum ar fi o reorganizare care să treacă Transal-ul în subordinea Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare, sau chiar desfiinţarea operatorului de salubritate şi aducerea unei firme care să se ocupe de deşeurile menajere din municipiu.

Ovidiu Chimigeriu, directorul SC Transal Urbis SRL, a explicat că majorarea tarifelor la Caransebeş nu s-a datorat atât acelei taxe de mediu, cât faptului că în 2014 salariul minim în România a crescut substanţial şi, în plus, în această perioadă operatorul de salubritate face o serie de investiţii pentru îmbunătăţirea serviciilor prestate pentru populaţie. Ovidiu Chimigeriu a mai adăugat că, oricum, un preţ unitar la nivel judeţean va fi stabilit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Intercom Deşeuri Caraş-Severin”, odată cu deschiderea Deponeului Ecologic de la Lupac, iar aceste tarife vor fi mult mai mari decât cele practicate în prezent de Transal Urbis.

Cum nu s-a reuşit ajungerea la o concluzie care să mulţumească pe toată lumea, aleşii caransebeşeni au decis ca, în următoarea şedinţă, să se ia în discuţie eventualitatea unei hotărâri de Consiliu local prin care să se revină la vechile tarife, urmând ca ea să fie supusă la vot.

E o discuţie complicată aceasta, mai ales în perspectiva majorării tarifelor şi a uniformizării lor la nivel de judeţ. Cred că în momentul în care se va ajunge acolo, Caransebeşul va avea un statut privilegiat, în sensul că, dacă lucrurile stau aşa cum se spune în Oţelu Roşu, Reşiţa sau alte localităţi care au preţuri mai mici, acolo vom vorbi de dublări sau chiar triplări ale tarifelor, în vreme ce la Caransebeş creşterea va fi una mai uşor suportabilă pentru populaţie. Dacă discutăm despre tariful acesta, care e considerat mare în municipiul nostru, pot să vă spun că, aşa cum a arătat şi Ovidiu Chimigeriu, Transal Urbis face permanent investiţii. Veţi vedea, în curând, în peisaj alte tipuri de pubele, zonele de depunere a deşeurilor vor avea altă înfăţişare, iar lucrurile acestea se fac tot din aceşti bani. Dacă am micşora tarifele, am rămâne în situaţia actuală sau poate chiar ne-am întoarce la vechile deponee de gunoi. În plus, cred că la Caransebeş se face cea mai bună reciclare, în momentul de faţă, şi suntem în proces de extindere a tipurilor de deşeuri pe care le reciclăm. Avem în prezent sticlă, metal, plastic, hârtie, carton, am trecut la textile… E drept, mai avem până să ajungem la nivelul Olandei, de exemplu, unde se reciclează 28 de tipuri de deşeuri, însă se fac paşi mărunţi, dar siguri, spre o societate mai modernă din acest punct de vedere”, a spus, după şedinţă, primarul Felix Borcean.

Sonia BERGER