Get Adobe Flash player

Goşci împărăceşci

Vizualizari: 10

Despre vizitele lui Iosif al II-lea, fiul împărătesei Maria Tereza, prin Banat s-a consemnat în mai multe scrieri ale unor cronicari, istorici şi cercetători. Scopul acestor vizite a fost de a vedea la faţa locului situaţia reală a acestui ţinut, prezentată trunchiat în rapoartele autorităţilor, sau contradictoriu faţă de jalbele care ajungeau să răzbată până la tron. Principala cauză a acestora a fost, totuşi, organizarea militară a Banatului, mai ales a graniţei cu Imperiul Otoman. În acest sens, Iosif al II-lea face prima sa vizită în Banat în anul 1765, după alţii 1766, apoi în 1770, întâlnindu-se cu autorităţile locale şi cu oamenii, militând pentru militarizarea localităţilor, în multe locuri fiind întâmpinat cu ostilitate, mai ales în cele din vecinătatea turcească. Anterior acestui demers, s-a făcut recensământul populaţiei, în vederea înrolării celor apţi în oastea împărătească, aceia care, prin vitejia lor, vor uimi pe marele Napoleon în una din luptele din Italia şi vor fi carne de tun în Primul Război Mondial. Concomitent, se face şi recensământul gospodăriilor, animalelor şi terenurilor, în vederea impozitării acestora, în scurt timp locuitorii ajungând să concluzioneze că a fost mai uşor jugul de lemn turcesc decât jugul de fier austriac.

Cea de a treia vizită este făcută în anul 1773 şi este consemnată în jurnalul împăratului, care s-a păstrat parţial, traducerile în limba română omiţând, şi ele, pasaje din el. Din fericire, s-au păstrat şi tradus însemnările referitoare la vizitarea localităţii Rusca-Teregova şi la doleanţele reprezentanţilor acesteia pronunţate la Ilova, sediul companiei de care aparţineau. Oprirea suitei imperiale la Rusca se datorează în mod cert importanţei strategice a acesteia pentru paza graniţei, eliminarea cetelor de răufăcători şi a contrabandiştilor ce acţionau de ambele părţi ale frontierei. Argumentez acest lucru cu Casa grănicerească şi adăpostul de pază pe timp de iarnă, construite pe teritoriul acestei localităţi. Redau fragmentul referitor la cele prezentate mai sus, apărut în Revista Institutului Banat-Crişana, tipărită la Timişoara, în anul 1943, într-un articol semnat de Ion Negru: „Am plecat călare din Mehadia la ora cinci dimineața străbătând Valea Bolvașnița, trecând peste Globurău spre Rusca, după aceea la Feniș, de aici la Armeniș și am ajuns la Ilova unde am inspectat compania locală și pe grănicerii români. Unii sunt arătoși; nici ei nu sunt prea mulțumiți. Mai ales cei din Rusca se plâng de pământurile lor, ele fiind foarte mici, terenurile așezate la înălțimi mai mari nu pot fi cultivate deoarece roadele nu se coc și că niște vecini le-ar fi luat pământ. În general, ei se plâng despre dări care ar fi foarte apăsătoare. I-am liniștit spunând că odată ce vor fi militari vom avea grijă de ei. Caransebeș, 19Mai”.

Protopopul Mehadiei, Nicolae Stoica de Hațeg, însoțitor local al suitei imperiale, detaliază în Cronica Banatului vizita împăratului la Rusca, consemnând următoarele: „La Teregova cu feldmareșalu graf conte Lasți să întâlni și la Rusca meărsără unde în sat intrând un ofițir de raitari călăreț ce erau prin sate și patrolea viand de la Ilova în patrulă spusă că satele-s toate goale, că oamenii cu toate gloatele, Valișoara, Sadova, Armenișu, Feăneșu, auzind că a lor mărire vine în păduri au fugit. Vrând împăratul păn la Marga locurile a vedea, acuma iară să coborî jos. «Mort saperment!». Lasți vazându-l supărat îi zise: «Majestate împărate, acest neam necredincios trebuie preste hotar afară scos sau tot a-l tăia și în locu lor pe aicea creștini credincioși ștaieri, tiroli, craineri, bine lucrători și cu munții dedați a aduce». Împăratul îi zise: «Așa iaste!». Iară Papila, colonel însărcinat cu militarizarea graniței, năcăjit cum să-i facă militari sta și tăcea. La aceasta oberlaitnantul, locotenent major Șleghel, ca bau-directorul Papilii, cătră Lasți zisă: «Exelenția voastră cuvânt îngeresc arătarăți și sfânt adevăr, că ștaierii, tirolii, crainerii în munți lucră unde-s dedați; iară aducându-i aicea, case a le face, vase, vite, cară ș.a. a le da! Și fiind ei dedați bine a mânca, în peăne moi a dormi, pentru ei trebuie în vârfu munților case bune a zidi, paturi, saci cu pae, tot felu de vase de bucate a le da; fiindcă ei de-acasă pre 8 sau 9 zile pâine, unt, ouă, fărină și carne la cordon își vor duce, forșpan a le da. A cărora pâine, carnea, var să pâșcăveaște și să mucezeăște. Iar acești beți rumâni proști, în doi ani am văzut ce iau la comandă, vara sau iarna într-un chip: făină de cucuruzi sărată, într-un foale de oae legată; la patru feciori o căldărușă, o secure; în loc de unt, oaă, carne, brănză, iar pe post, păsule și sare. Ce le rămâne, tot bune, iar acas duc. Iar de dormit, în loc de chepeneag au cușmă de lână și iarna la foc și afară dorm. Pe post au lingură; macar la patru inși una le ajunge. În ploae, în neao mâncă, dorm. Dar carii, pre încet, ca și tirolii să pot face». Lasți, așa vorbă ascultând-o, cu ochii neclipniți, la el au stâlpit. Împăratul: «Cum te cheamă?». El zisă: «Oberlaitnant Șleghel, inginer, bauofițir!». «Bravo, Șleghel!». Iar Lasți cordiș căută. Și întorcându-să, de la Rusca la Caransebeș s-au dus, unde, a sa maiestate văzând de dimineață pre acest Șleghel pre uliță trecând, însuși la sine l-au chemat, căruia o tabacheră de aur cu 12 galbini îi dărui, însă Lasți să nu știe. Pre carele Lasți 5 ani căpitan nu l-au făcut”.

Las cititorilor tălmăcirea limbajului epocii, precizând că cronicarul notează numele așa cum se aud. Ca o concluzie asupra acestor două citate, subliniez dârzenia ruscanilor, păstrată, din fericire, până astăzi, și întârzierea avansării inginerului.

Nicolae MOACĂ

Lasă un răspuns