Get Adobe Flash player

Noutăţi pentru agenţii economici

Consilierii locali caransebeşeni, reuniţi în şedinţă la sfârşitul lunii iulie, au adoptat o hotărâre care aduce modificări unui act normativ aprobat de acelaşi for în 2010, privind autorizarea agenţilor economici de pe raza municipiului şi prorogarea termenului de depunere a autorizaţiei pentru securitate la incendiu.

Astfel, tariful de autorizare este de 100 de lei pentru activităţile de comerţ cu amănuntul şi prestări de servicii, la fel şi pentru activităţile provizorii, şi de 200 de lei pentru activităţile de comerţ cu ridicata, comerţ de gros, cash and carry.

O altă modificare se referă la faptul că, la înfiinţarea unei societăţi noi sau la deschiderea unui punct de lucru, la depunerea dosarului de autorizare, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale şi persoanele juridice interesate vor achita diferenţa taxei/tarifului de autorizare aferente lunilor rămase până la sfârşitul anului, care va include şi luna în care s-a deschis punctul de lucru.

De asemenea, actul normativ adoptat luna trecută de aleşii locali caransebeşeni mai prevede că termenul de depunere a autorizaţiei pentru securitate la incendiu se va proroga până la data de 30 septembrie a.c. (M. Doman)

Lasă un răspuns