Get Adobe Flash player

„Gândul din umbra versurilor este respectul faţă de înţelepciunea poporului român”

Interviu cu scriitorul Petru Andraş

– Pentru început, spuneţi-ne câteva cuvinte despre… Petru Andraş.

– M-am născut în comuna Căvăran, actualmente Constantin Daicoviciu, nr. 41 A, în seara zilei de 8 septembrie 1948, de Sântămăria Mică, pe la ceasurile opt seara, odată cu sosirea primilor „goşci“ la rugă, din părinţi ţărani, Nicolae şi Maria, amândoi cu studii gimnaziale. Îţi dai seama ce bucurie şi bună dispoziţie a fost dacă, în acte, data de naştere este 09.09.1948… Am urmat clasele primare în comuna natală, după care, ca elev intern, clasele gimnaziale V-VII la Şcoala generală Sacu. Am absolvit în 1966 Şcoala Medie Nr. 2 Caransebeş, după care am urmat Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. După lucrarea de licenţă, în 1971, am fost profesor de fizică la Şcolile Generale din Forotic, Zorlenţu Mare şi Armeniş, până în 1976, iar din 1 septembrie 1976 profesor de fizică titular în urma câştigării unui concurs, la Liceul Teoretic „Traian Doda“ din municipiul Caransebeş. Ca scriitor, am debutat în volumul colectiv „Primul lup de mare“, 1996, Imprimeria Mirton, Timişoara, cu ocazia Centenarului Victor Vlad Delamariana, cu poeziile „În sara dă Anu Nou“, „Puşcoacea“ şi „Piţărăii“. Colaborez cu diferite ziare şi reviste literare: „Redeşteptarea“, Lugoj, „Vrerea“, Timişoara, „Scărpinatu“, Uzdin (Serbia şi Muntenegru), Asociaţia literar-artisticăSorin Titel“, Timişoara, „Tăt Bănatu-i fruncea“, Făget, „Banatul istoric în proză, versuri şi imagini“, Reşiţa. Totodată, mai colaborez cu posturile RTV, ocazional şi cu TV „Banat“ – Reşiţa, dar şi cu TV „Europa Nova“ – Lugoj.

– Cum se împacă profesia dumneavoastră, ştiinţele exacte, cu poezia în grai bănăţean? V-a ajutat gândirea logică să daţi frâu liber imaginaţiei?

– De fapt, dacă Cel de Sus te-a înzestrat cu un har, cu un talent într-un domeniu, formarea profesională are şi ea o pondere, depinde de la caz la caz. Mie, de exemplu, mi-a plăcut mult limba română, istoria şi să citesc. Mai târziu, gândirea logică, pozitivă, m-a ajutat, uneori destul de mult, mai ales în cazul imaginii unor scene de viaţă fictive, dar a căror înlănţuire logică să dea o anumită veridicitate temei şi faptelor analizate. Una este să faci cititorul să creadă despre un lucru că este puţin exagerat, chiar dacă este la graniţa SF, şi alta să fie convins că unele fapte nu se pot întâmpla, fiind ireale.

– Ce rol au avut frumuseţea satului bănăţean, obiceiurile şi tradiţiile populare, în devenirea dumneavoastră ca scriitor în grai?

– Au contribuit la formarea mea ca poet în grai bănăţean, în afară înzestrării native, aş zice eu, în primul rând, bunicul din partea mamei, moş Păpuc, cum i se spunea în sat, care era mare potcaş şi tot timpul pus pe „şodzănii“, în principal prin transmiterea unor gene, iar apoi prin povestirile cu sau fără tâlc despre anumite întâmplări din sat spuse când „smicuram“ la cucucruz, în serile lungi de iarnă, lângă războiul din cuină, sau în nopţile de vară, când mă lua să păzim caii la păscut. A fost apoi bunicul din partea tatălui, moş Blegu, tatăl fiind peşterean, dar la Peştere mergeam mai rar, în vacanţe mai ales, care şi-a pus şi el amprenta în devenirea mea. Când mergeam „multe zile“ nu făceam purici, deoarece bunica mea, baba Susana, femeie bisericoasă, era severă. Câteodată, să o necăjească, moşu Blegu mă învăţa o grămadă de lucruri, printre care cum să prind „bribeţi“ cu „şiuvaniu“ etc., sau o mierlă din scorbură de cireş, când mă lua să-l ajut la cules de cireşe. Bunica se supăra, aşa că niciodată n-am stat cât era planificat. Un alt element au fost obiceiurile şi tradiţiile satului bănăţean, începând cu tăiatul cânepii şi inului, muiatul, meliţatul, năvăgitul, ţesutul pânzei, sau varietatea broderiilor şi cusăturilor pe hainele de sărbătoare, sărbătorile de iarnă, ruga, botezul, nunta, toate au contribuit în mare parte la formarea mea ca scriitor. Aş aminti aici şi strigarea darurilor la nunţi de către un „duo“ consacrat, care începea cu chemarea: Hai la moară, hai la moară!, lansată de unul dintre protagonişti, urmată de răspunsul celui de al doilea: Dracu să ce-omoară!, sau Haida la gugulufe!, cu replica Buba să le umfle!, şi care mi-a fost şi ea sursă de inspiraţie în poeziile mele. În acest ritual local se făceau cunoscute întregii nunţi, şi nu numai, toate abaterile de la morală şi comportament ale nuntaşilor, când se anunţa public darul pentru miri (X cinsteşte tinerii cu 100.000 de galbeni – ăştia sunt bani furaţi de la … ; obţinuţi pe răchie şi brânză furată de la …; bijuterii, haine, cadouri primite de X de la drăguţul Y etc.). Totuşi, rolul hotărâtor l-a avut regretatul profesor Nichifor Mihuţa, care mi-a întreţinut dragostea pentru graiul bănăţean, datini şi folclor, în clasele V-VII, la Şcoala Generală Sacu, unde mi-a fost profesor de limba română între anii 1959-1966. După 14 ani, l-am reîntâlnit la Liceul Teoretic „Traian Doda” din Caransebeş, dar de această dată fiind colegi. Faptul că m-a convins să particip la Festivalul de poezie în grai bănăţean „Tata Oancea“, de la Bocşa, nu a făcut altceva decât „să pună paie pe foc” şi să am mai mare încredere în puterile şi talentul meu.

– Ce aţi simţit în momentul în care a văzut lumina tiparului primul dumneavoastră volum de poezie în grai, Nu treşi drumul fiecum?

– Când mi-a apărut primul volum, am simţit o imensă bucurie şi o mare uşurare sufletească, abia acum cosiderându-mă un om împlinit, realizat, din toate punctele de vedere, familial, băiatul însurat la casa lui, profesional, spiritual…

– Care este mesajul poeziilor dumneavoastră scrise în grai, sau care este gândul din umbra versurilor?

– Majoritatea poeziilor mele au la bază un sâmbure de adevăr mai mic sau mai mare, imaginaţia umplând golurile rămase. Totuşi, în finalul oricărei poezii se poate trage o concluzie privind eliminarea abaterilor de la normele moralităţii, perpetuarea binelui, eliminarea răului, evitarea de situaţii sau acţiuni negândite, care pot duce la lucruri neplăcute. De asemenea, folosirea frecventă, uneori poate chiar excesivă, în poezii, a proverbelor şi zicalelor care şi-au păstrat actualitatea până în zilele noastre este mesajul multor poezii. Gândul din umbra versurilor este respectul faţă de înţelepciunea poporului român şi propăşirea în continuare a acestuia.

– Ce mesaj transmiteţi iubitorilor de lectură şi artă?

– Iubitorilor de lectură şi artă le transmit toată dragostea mea, odată cu cele mai sincere urări de bine, iar voi, bănăţenii, să păstraţi cu sfinţenie dulceaţa graiului locurilor unde v-aţi născut, tradiţiile şi obiceiurile moştenite, într-o lume în care, din cauza contractului scurt cu societatea, uneori nu vedem ce trebuie, iar mai târziu, când am vrea să vedem ceva anume, să nu avem ce vedea.

Ion TURNEA

Lasă un răspuns