Get Adobe Flash player

Cinci duplexuri pentru un start în viaţă, la Jupa

Despre Centrul de Reintegrare Comunitară de la Jupa se poate spune că este, de fapt, un cartier într-un cartier al municipiului Caransebeş. Centrul a luat fiinţă prin implicarea Asociației Jesus Christ Living Hope Ministry și principalului sponsor al proiectului, societatea TMD Friction România SRL, cu susținere din partea Primăriei municipiului Caransebeș.

Familiile de beneficiari eligibile pentru scopul acestui proiect, respectiv reintegrarea socio-economică, sunt din Caransebeş şi împrejurimi, și au îndeplinit simultan trei condiţii: să locuiască în spaţii locative inadecvate – fără electricitate şi apă, locuinţe dezafectate, spaţii părăsite –, să manifeste un grad ridicat de determinare pentru a-şi schimba viaţa, şi să aibă copii. Pe toată durata în care vor locui în Centru, familiile rezidente vor beneficia de consiliere din partea Asociației Jesus Christ Living Hope Ministry, pentru principalele zone de interes: încurajarea dezvoltării profesionale, consiliere familială, menținerea educației copiilor pentru evitarea abandonului școlar, precum și consiliere pentru îmbunătățirea administrării finanțelor proprii. Totodată, Centrul este monitorizat permanent și rezidenții sunt ajutați în auto-gospodărire, având obligația de a întreține spațiile locative.

Luni, 26 iunie, primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, a vizitat, îmreună cu viceprimarul Marius Isac, această zonă. Este un proiect finanţat aproape în totalitate de «mult-hulita» TMD Friction, pentru care, iată, nu se reuşeşte ajungerea la o înţelegere în Consiliul local (scoaterea la licitaţie a unui teren pentru extinderea activităţii firmei – n.r.), este o zonă în care s-au construit cinci case, zece apartamente, pentru tineri, pentru un start în viaţă. Este partea cea mai frumoasă a satului Jupa, şi sper ca în viitorul apropiat şi zona din jur să se asorteze cu ceea ce avem aici”, a spus edilul.

În cursul zilei de miercuri, 5 iulie, a avut loc inaugurarea oficială a acestui Centru. Vom reveni cu amănunte în următoarea ediţie a ziarului nostru.

Bianca METEŞ