Get Adobe Flash player

Horoscop

Vizualizari: 72

Berbec

Nu sunteţi într-o formă nemaipomenită, aşa că ar fi bine să vă menajaţi. O activitate pe care aţi început-o de mai mult timp ar putea fi încheiată cu sprijinului partenerului. La serviciu, veţi avea o discuţie cu colegii, dar ar fi bine să nu încercaţi să vă impuneţi punctele de vedere, fiindcă până la urmă totul se va rezolva. Dacă vreţi să cumpăraţi un obiect pe care vi-l doriţi, nu mai staţi pe gânduri!

Taur

Manifestaţi un interes profund pentru chestiunile gospodăreşti, care nu mai pot fi amânate. Relaţia cu familia se îmbunătăţeşte considerabil, aşa că puteţi miza pe sprijinul rudelor pentru a termina treaba cât mai repede. N-ar fi exclus ca o persoană din anturajul apropiat să vă facă o propunere, dar nu este cazul să luaţi decizii fără o matură chibzuinţă. Pe plan profesional, totul decurge normal.

Gemeni

Capacitatea dv. de concentrare va atinge un maximum, iar deciziile pe care le veţi lua în aceste zile îşi vor demonstra în scurt timp eficienţa. Colegii vă vor susţine în tot ce doriţi să întreprindeţi şi acest lucru vă va da un plus de încredere. Colaborările se vor dovedi deosebit de avantajoase, iar iniţiativele în acest domeniu îşi vor arăta în scurt timp roadele.

Rac

Capacităţile mentale vor atinge un maxim, astfel încât veţi reuşi să găsiţi soluţii la cele mai dificile dintre problemele cu care vă confruntaţi. La serviciu, doriţi să vă afirmaţi cu orice preţ şi acest lucru vă poate crea mici neînţelegeri cu colegii. Şefii vă vor aprecia iniţiativele şi n-ar fi exclus să mai apeleze şi altă dată la sugestiile dv.

Leu

Sunteţi nemulţumit de atitudinea celor din jur şi riscaţi să deveniţi impulsiv. E posibil să primiţi o sumă importantă de bani, dar s-ar putea ca partenerul de viaţă să nu fie de acord cu modul în care vreţi să-i folosiţi. Ca să evitaţi o ceartă, cel mai bine ar fi să nu decideţi în pripă. La locul de muncă, veţi avea de luat hotărâri sau de făcut faţă unei provocări.

Fecioară

Vă enervaţi la serviciu, pentru că nu reuşiţi să vă terminaţi treaba la timp. Apelaţi cu încredere la ajutorul colegilor. Ar fi bine să îi arătaţi persoanei iubite mai multă afecţiune. Nu vă lăsaţi acaparat de problemele personale. Aveţi sentimentul că un colaborator încearcă să vă tragă pe sfoară şi sunteţi pus pe ceartă. Ar fi bine să discutaţi calm, până lămuriţi situaţia.

Balanţă

Rezultatele pe care le aşteptaţi întârzie să apară, ceea ce vă nelinişteşte şi vă nemulţumeşte totodată. Nu trebuie să vă faceţi probleme, fiindcă ideile dv. sunt excelente, dar trebuie să învăţaţi să daţi dovadă de mai multă răbdare. Oricum, traversaţi o perioadă bună, în care eforturile dv. sunt recunoscute. Din punct de vedere sentimental veţi avea parte de o mică bucurie.

Scorpion

În jurul dv. există multe persoane care nu sunt ceea ce par a fi. Alegeţi-vă cu grijă colaboratorii, altfel puteţi avea surprize mai puţin plăcute. N-ar fi exclus să primiţi un cadou neaşteptat de la o cunoştinţă apropiată. În cazul în care aveţi nevoie de un împrumut, şansa va fi de partea dv. Aveţi tendinţa să vă dedicaţi total muncii şi să neglijaţi relaţiile sentimentale.

Săgetător

Aţi putea avea o realizare mai deosebită în plan sentimental; fiţi atent, căci beneficiaţi de o şansă care nu se ştie când va mai apărea. Veţi primi nişte bani de la o rudă, cărora le veţi găsi repede o utilizare. De activităţile gospodăreşti nu prea aveţi şanse să scăpaţi, oricât de mult v-aţi dori-o. Eficienţa de care daţi dovadă vă va permite însă să le finalizaţi cu rapiditate.

Capricorn

Împreună cu prietenii, aţi putea pune la cale o activitate la care să participe mai multă lume. Nu este cazul să fiţi stresat, pentru că lucrurile vor ieşi aşa cum vă doriţi. De energie nu duceţi lipsă, aşa că nu este o problemă dacă aveţi de gând să vă implicaţi într-o activitate mai deosebită şi, în plus, veţi beneficia de sprijinul partenerului. Dificultăţile din relaţiile de la serviciu vă vor afecta randamentul.

Vărsător

Dacă plecaţi la drum, puteţi să fiţi optimist, căci totul se va derula conform planului iniţial. Relaţiile cu prietenii sunt foarte bune, dar este posibil să aveţi discuţii cu partenerul de viaţă, dacă îl neglijaţi. Ar fi bine să daţi dovadă de mai multă diplomaţie. Ascultaţi şi părerile celor din jur! S-ar putea să vă certaţi cu colegii dacă plecaţi urechea la tot felul de bârfe.

Peşti

Este posibil să aveţi probleme la serviciu, dacă nu respectaţi indicaţiile şefilor. În acest interval, amânaţi tranzacţiile financiare şi luarea deciziilor importante. Ar fi bine să comunicaţi mai mult cu persoana iubită. Schimbările de la locul de muncă vă nemulţumesc. Încercaţi să vă stăpâniţi nervozitatea, pentru că riscaţi să complicaţi şi mai mult situaţia.