Get Adobe Flash player

Două terenuri de sport, cartonaş roşu!

Unul dintre proiectele de hotărâre care, în şedinţa extraordinară de vineri, 14 aprilie, au creat din nou disensiuni între grupul liberal şi cel social-democrat din Consiliul Local Caransebeş a fost cel privind desfiinţarea a două locuri de joacă în cartierele Balta Sărată şi Ţiglărie, în vederea construirii a două terenuri de sport multifuncţionale, urmând ca locurile destinate celor mici să fie relocate în apropiere.

Pentru ca un astfel de proiect să fie aprobat, este nevoie de votul a două treimi dintre consilieri, or acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece grupul PSD s-a abţinut de la vot.

E vorba despre un proiect care urmăreşte dezvoltarea unor baze sportive, care, în opinia mea, sunt extrem de necesare în municipiul Caransebeş. Consilierii PSD nu au fost de aceeaşi părere, şi pentru asta au apelat la tot felul de tertipuri, dintre care cel mai penibil mi s-a părut acela de a solicita acordul cetăţenilor din zonele respective pentru amenajarea acestor terenuri de sport, terenuri care sunt pe domeniul public şi care de fapt ar înlocui nişte spaţii de joacă degradate. Acest proiect ar veni nu doar în întâmpinarea tinerilor, ci şi a altor cetăţeni care vor să aibă în oraş baze sportive moderne, elegante, la care să aibă acces gratuit, aşa cum ne-am propus, cu excepţia orelor de seară, când s-ar folosi instalaţia de nocturnă, fiindcă este un proiect frumos, care prevede terenuri de fotbal, tenis de câmp, de baschet şi de handbal. Era unul dintre puţinele obiective pe care le puteam atinge anul acesta în ceea ce priveşte investiţiile în municipiul Caransebeş”, a spus primarul Felix Borcean.

Edilul a adăugat că nu va renunţa la acest proiect, pe care îl va supune din nou dezbaterii, într-o şedinţă viitoare a Consiliului Local.

Bianca METEŞ