Get Adobe Flash player

873 de sancțiuni în trei zile

Vizualizari: 360

Recent, pe parcursul a trei zile, poliţiştii au constatat 23 de infracţiuni şi au aplicat 873 de sancţiuni contravenţionale în urma activităţilor desfăşurate pe raza judeţului Caraş-Severin, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, în special în zonele unităţilor de alimentaţie publică, unităţilor recreative (cluburi, discoteci, baruri), centrelor comerciale agroalimentare şi pe drumurile publice.

Zilnic, aproximativ 200 de poliţişti au acţionat, în sistem integrat, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional. Astfel, s-au efectuat 78 de acţiuni şi 165 de controale, în cadrul cărora au fost verificate 216 societăţi comerciale. Poliţiştii au constatat 28 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 23 de persoane. De asemenea, poliţiştii au aplicat 873 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 191.000 de lei, şi s-a dispus măsura complementară a confiscării pentru bunuri în valoare de 2.264 de lei.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, poliţiştii au fost prezenţi pe principalele artere de circulație, desfăşurând acţiuni cu aparatele de supraveghere video. În urma acestor operațiuni, au fost aplicate 673 de sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute 17 permise şi au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.  (B. Naum)